Cristi Borcea, 49 de ani, se află închis în Penitenciarul Rahova, dar îi merge bine în afaceri.
Libertatea anunță azi că fostul acționar al lui Dinamo vrea să își extindă afacerile din stațiunea Olimp. Astfel, acesta se află în negocieri avansate, printr-un intermediar, pentru a cumpăra un nou hotel. Borcea a decis ca fosta soție, Mihaela, să se ocupe de această afacere.
Borcea mai deține un hotel și o plajă în Olimp, ambele fiind manageriate de Mihaela.
- Cristi Borcea a fost condamnat definitiv la 5 ani de închisoare cu executare în Dosarul Retrocedărilor. A fost acuzat de procurorii DNA că a prejudiciat statul român şi municipiul Constanţa cu aproximativ 28 de milioane de euro.
- Borcea fusese eliberat condiționat din Penitenciarul Jilava la începutul lunii iulie 2018, după ce a ispășit puțin peste 4 ani din cei 6 ani și jumătate la care fusese condamnat în Dosarul Transferurilor.
{{text}}