Novak Djokovic (1 ATP, 32 de ani) l-a învins Roger Federer (3 ATP, 37 de ani) , scor 7-6(5), 1-6, 7-6(4), 4-6, 13-12 (7-3), într-o finală epică la Wimbledon, de 5 ore și 2 minute! Cei doi mari campioni au avut un schimb superb de replici după meci.
Primul a vorbit Federer, învinsul de astăzi, dar cel mai titrat jucător din toate timpurile, cu 20 de turnee de Mare Șlem.
„Va fi greu să uit finala asta. A fost un meci mare, e adevărat. A fost lung, a avut de toate. Am avut șansele mele. Cred că am jucat un tenis bun, de mare clasă. Sper să le ofer și celorlalți o șansă să creadă că pot reuși orice, la orice vârstă!
Acum voi avea nevoie de niște timp să îmi revin. Mă simt bine și vreau să joc tenis la nivel înalt în continuare”, au fost cuvintele rostite de Federer la final.
„Familia și-ar fi dorit să câștig. Îi iubesc! Acum mă întorc la viața de soț și tată”
Roger Federer
Djokovic: „Roger m-a inspirat!”
Într-un moment de fair-play demn de acest meci, Nole i-a făcut complimente elvețianului:
„Cred că a fost una dintre cele mai deosebite finale pe care le-am jucat vreodată. Îl respect atât de mult pe Roger! Din păcate, în astfel de meciuri cineva trebuie să piardă. Ambii am avut șansele noastre. Este ireal. Am salvat două mingi de meci. E un pic ciudat să joci tie-break la 12-12. Speram să ajung la tie-break, să fiu sincer.
Roger spune că vrea să fie un motiv de inspirație pentru alți oameni. Pe mine m-a inspirat! Am învățat atât de multe de la el”.
„Am mai spus-o, de când eram copil îmi doream să câștig un astfel de turneu. Am simțit că trofeul de la Wimbledon e deosebit. E ceva special să fie și băiatul meu în tribune, să pot împărtăși cu el bucuria. Soția și fetița sunt în Londra, dar nu au venit la meci. Le iubesc!”
Novak Djokovic
Vezi și:
ISTORIE la Wimbledon! Finală ANTOLOGICĂ, decisă la tie-break în decisiv
{{text}}