Patrick Mouratoglou, antrenorul Serenei Williams, crede că un Novak Djokovic (1 ATP) în formă maximă nu poate fi învins de Rafael Nadal (2 ATP) și Roger Federer (3 ATP).
Djokovic a a trecut de Federer într-o finală epică de Wimbledon și a ajuns la 16 turnee de Mare Șlem câștigate. E la unul singur în spatele lui Nadal și la patru de elvețian, cel mai titrat jucător din istorie. Mouratoglou, cel mai bine cotat antrenor al momentului, opinează că sârbul are un plus în fața rivalilor.
„Cred că dacă luăm momentele lor de formă maximă, Novak este peste Federer și Nadal. A venit din urmă când cei doi dominau deja circuitul, a demonstrat de atâtea ori că îi poate bate, a devenit numărul 1 ATP, și-a păstrat poziția pentru atât de mult timp.
L-a dominat de multe ori pe Rafa pe zgură, nu neapărat la Rolland Garros, asta e adevărat, dar la celelalte turnee la care s-au întâlnit. A fost capabil să îl învingă de atâtea ori pe Roger. Mulți oameni nu vor fi de acord cu mine, dar asta cred.
Nimeni nu a avut încredere în el la început când spunea «O să îi bat pe toți!». Fanii, specialiștii murmurau: «Cine e și ăsta? Cum poate fi atât de lipsit de respect?» Novak a închis multe guri”, a declarat Mouratoglou conform Tennisworldusa.
28 - 26 este scorul înfruntărilor directe dintre Novak Djokovic și Rafael Nadal, în favoarea sârbului
26-22este scorul meciurilor directe dintre Novak Djokovic și Roger Federer. Sârbul e în avantaj
{{text}}