Sporturi   •   Box   •   DECIZIE

Leonard Doroftei, despre decizia emigrării: „Dacă mi-au luat afacerea, ce mai pot face în România?!”

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 18 iulie 2019

Leonard Doroftei (48 de ani) ia în calcul să emigreze în Canada după ce a fost nevoit să-și mute barul din Ploiești într-un spațiu de lângă stadionul „Ilie Oană”. Fostul campion mondial la box susține că familia sa și-a dorit să plece din România, însă o decizie va fi luată ulterior.

„Am avut o şedinţă de familie. Eu am fost pentru Ploieşti, nevasta pentru Bucureşti, cei doi copii au fost pentru Montreal. Eu sper că sunt aici în vacanţă.

Însă acum nu mai este vorba de mine sau de soţia mea, ci de viitorul copiilor mei. Cu ce pot eu să-i ajut pe mai departe?! Dacă mi-ai luat afacerea cu ce mai pot ajuta copiii mei mai departe?!”, a spus Doroftei la Antena Stars.

„M-aş întoarce la Ploieşti pentru oameni”


„Moșu'” a vorbit și despre problemele pe care le-a întâmpinat la Ploiești: „Ce-am primit, am primit din partea statului, nu am luat nimic de la nimeni. După câte s-au întâmplat, dacă ar fi si dau timpul înapoi, nu aş schimba nimic.

Clubul l-am închis de mult. M-au sufocat. Nu mi-au dat şansa să-mi revin, măcar. Ei ştiau din 1996 că acea clădire avea risc seismic, iar mie mi-au dat spaţiul în 2005, iar în 2017 m-au dat afară. Sunt singurul care a plecat de acolo. M-aş întoarce la Ploieşti pentru oameni”.

Leonard Doroftei a fost înștiințat în 2017 de Primăria Ploiești că trebuie să părăsească spațiul din centrul orașului, unde avea afacerea familiei, un PUB. Motivul invocat de autorități a fost legat de faptul că exista un risc seismic ridicat la respectiva clădire.

Citește și:


EXCLUSIV Doroftei a învins Primăria și și-a recăpătat pub-ul: "Am pierdut bani mulți de când am afacerea închisă"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.