Liga 1

Afară!

Articol de Dan Udrea, Daniel Şendre  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Marius Lăcătuş nu l-a reţinut pe Adrian Neaga în lotul convocat pentru meciul cu Pandurii

Antrenorul Stelei, Marius Lăcătuş, a anunţat ieri numele celor 6 jucători din lot care nu vor face deplasarea cu echipa la Tîrgu Jiu, pentru meciul cu Pandurii. Astfel, suspendaţilor Nicolae Dică şi Florin Lovin li s-au adaugat Cornel Cernea, Petre Marin, Eugen Baciu şi Rică Neaga. Absenţa ultimului este surprinzătoare pentru că, deşi a fost pus în această iarnă pe lista de transferuri a Stelei, atacantul a rămas în cele din urmă în Ghencea chiar la insistenţele lui Marius Lăcătuş. "Neaga nu are valoare de Steaua şi în cazul unei oferte îl voi da. Totuşi, la cererea expresă a lui Lăcătuş, am decis ca jucătorul să rămînă în lotul primei echipe. Dacă ar fi fost după mine, acum s-ar fi antrenat cu Steaua II ", a declarat Gigi Becali, la vremea respectivă.

În tribune şi cu Hagi
Acesta nu este primul meci pe care Adrian Neaga îl va urmări ca simplu spectator. Atacantul a fost lăsat în afara lotului şi de către fostul antrenor al Stelei, Gică Hagi, la prima partidă disputată în grupa H a Ligii Campionilor, cu Slavia Praga, din deplasare, scor 2-1.

2 este numărul golurilor marcate de Adrian Neaga în cele 25 de meciuri jucate pentru Steaua, de la revenirea sa în Ghencea

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.