Federația engleză de fotbal a făcut apel împotriva pedepsei ”prea blânde” primite de fostul atacant al lui Liverpool Daniel Sturridge pentru implicare în pariuri: amendă și 6 săptămâni pe tușă, dintre care 4 cu suspendare.
Sturidge n-are echipă în acest moment, dar, conform sentinței, după 31 iulie poate juca din nou.
E răboi între Federația engleză (FA) și Daniel Sturridge. Responsabililor FA nu le-a venit să creadă când o Comisie Independentă de Reglementare l-a sancționat pe fostul jucător al lui Liverpool cu 75.000 de lire sterline și doar 6 săptămâni în afara fotbalului, dintre care patru cu suspendare, deși fusese dovedit că a încălcat regulamentul care le interzice sportivilor să parieze. Și a făcut apel!
116 meciuriși 50 de goluri are Sturridge la Liverpool, pentru care a jucat între 2013 și 2018, înainte de a fi împrumutat la West Brom
Federația descoperise că, în ianuarie 2018, Sturridge i-a transmis fratelui, Leon, să parieze pe împrumutul său la Sevilla. Dar amintita Comisie a respins alte nouă acuzații formulate împotriva atacantului, toate pentru încălcarea regulilor de informare privilegiată.
Respectiv conversații între el și diverși membri ai familiei cu privire la o plecare de pe Anfield, discuții în care se face referire inclusiv la pariuri și cote. Dacă acestea, jucate toate, ar fi fost câștigătoare, bookmakerii pierdeau peste 300.000 de lire sterline.
{{text}}