Poli Iași a câștigat la limită, scor 1-0, în fața Astrei Giurgiu, în cadrul etapei a doua a Ligii 1. Moldovenii au jucat bine, oaspeții n-au jucat mai nimic, iar eroarea mare a lui Lazar a făcut dreptate şi a lăsat toate punctele gazdelor.
Tribune populate în Copou. Aceasta e o ştire pentru un campionat în care multe meciuri se joacă avînd o asistenţă chiar şi de sub 200-300 de spectatori. Din păcate, fotbal se joacă puţin. Iar Astra e principala vinovată.
Alexa a reuşit deja să imprime echipei stilul său ultra-defensiv, aproape deloc preocupat de ofensivă. Deşi oaspeţii au jucători mai cu nume, gazdele pasează mai mult şi stau mai mult în terenul advers.
Lazar apără bine, are două parade senzaţionale, ambele în faţa unui puşti de 18 ani, Francisc Cristea, după care îşi dă o lovitură grea propriei echipe. A ieşit ca un amator la o minge simplă, iar Frăsinescu l-a executat. 1-0!
Nici măcar la acest scor, Astra nu e capabilă de nimic. Ajunge greu în jumătatea adversă, iar careul lui Rusu aproape că nu-l vede deloc. Alexa ar trebui să-şi schimbe filosofia despre fotbal şi antrenorat dacă nu vrea să-şi ia definitiv imaginea de tehnician care nu construieşte nimic.
Clasament Liga 1
În schimb, Teja a dat un rateu la FCSB, dar pare că la Iaşi repetă lucrurile bune pe care le-a reuşit la Mediaş în prima jumătate a sezonului trecut. În plus, Iaşi a demonstrat şi ieri că deţine unul dintre cei mai buni jucători de bandă stânga din Liga 1. Numele lui: Panţâru. Un fotbalist de doar 22 de ani, care ar merita o echipă cu un nivel mai ridicat!
6.000de oameni au fost prezenți la această partidă
Iași - Astra 1-0 (Frăsinescu 43)
Vezi și:
{{text}}