Dezastrul din meciul cu Viitorul, 0-5, face primele victime printre titularii echipei gândite de Eugen Neagoe!
Conform surselor Gazetei, antrenorul "câinilor" se gândește serios să îl titularizeze pe portarul italian Riccardo Piscitelli, 25 de ani. Evoluția lui de la Ovidiu a lui Cătălin Straton, 29 de ani, l-au pus serios pe gânduri pe antrenorul lui Dinamo, astfel că portarul nu va apăra diseară, cu Craiova.
Un alt motiv serios pentru care staff-ul tehnic ezită să-l titularizeze diseară pe Straton este că acesta a fost puternic contestat de ultrași pentru trecutul său de rapidist. Cătălin a petrecut în Giulești opt ani cu tot cu perioada junioratului, iar membri PCH i-au reproșat la Ovidiu acest lucru portarului.
Straton va fi sacrificat cel puțin pentru moment în ciuda faptului că acesta era unul dintre preferații lui "Geană". Antrenorul dinamovist a insistat foarte mult pentru aducerea lui Cătălin în Ștefan cel Mare. Rămâne de văzut cum se va descurca Piscitelli, având în vedere că italianul este puțin în urmă cu forma fizică.
"La Constanţa eu cred că jocul nostru i-a făcut pe suporteri să fie nemulţumiţi. Băieţii sunt preocupaţi de ceea ce s-a întâmplat. Am avut discuţii individuale cu fiecare în parte, suntem în continuare extrem de afectaţi, nu cred că vom uita prea repede acest episod, dar trebuie să mergem mai departe"
Florin Prunea, manager general Dinamo
"Cu siguranţă vor fi schimbări în echipă. Îmi doresc să câştigăm meciul cu Craiova. Au o echipă bună, cu jucători valoroşi, de echipă naţională, dar şi noi avem jucători cu experienţă"
Eugen Neagoe, antrenor Dinamo
125de meciuri a jucat Straton în Liga 1, all-time
{{text}}