Bianca Pascu, sabrera în vârstă de 31 de ani, a urcat, sâmbătă, pe treapta a treia a podiumului mondial, demonstrând că în sport important este să nu renunți indiferent de obstacolele care se ivesc pe parcurs.
Bianca Pascu a pus singura medalie în bagajul cu care se întoarce delegația tricoloră de la Campionatele Mondiale de la Budapesta. E un bronz care pentru sabrera născută la Brașov valorează cât un aur. A început scrima la zece ani, a avut unele rezultate la juniori, însă cariera sa a fost marcată de multe accidentări. Trei operații la genunchi au făcut-o, după cum estimează ea, să piardă aproape patru ani.
Cu toate acestea, nu a renunțat și chiar dacă au fost momente în care nimeni nu mai credea, ea a mers înainte. După calificarea la Jocurile Olimpice de la Londra, unde s-a clasat pe locul 25, a început să se antreneze alături de băieți, care atunci erau sub bagheta lui Mihai Covaliu.
Oamenii care au ajutat-o
Rezultatele au apărut trei ani mai târziu, având sprijinul lui Florin Zalomir, vicecampion olimpic în 2012 cu echipa masculină de sabie. El a crezut în ea, iar Bianca și-a împlinit, în sfârșit, potențialul. A câștigat o etapă de Cupă Mondială, a bifat prezențe pe podium și au venit și medaliile la competițiile majore. Mai întâi un bronz la Campionatele Europene, la Tbilisi, în 2017, iar sâmbătă, la Budapesta, a venit bronzul mondial. Pe tot parcursul zilei de ieri, alături i-a stat Cosmin Hăncianu, fost sabrer, actualmente antrenor. Cel alături de care se pregătește cea poreclită „Diva” de când Florin Zalomir a decis să revină pe planșă, în acest an.
„M-am pregătit câțiva ani de zile cu Zalomir, care acum s-a întors ca sportiv, dar în același timp lucram și cu Cosmin, care era antrenor secund. Ne înțelegem foarte bine și chiar îi mulțumesc! Și el, și Zalomir au avut încredere în mine și au muncit împreună. În ultimul cantonament, Zalo făcea antrenamentele lui și venea și lucra și cu mine”, a povestit Bianca.
„Mai matură și mai pregătită”
Reușitele Biancăi pot demonstra că în scrimă niciodată nu e prea târziu. La o armă care are acțiuni rapide, Bianca a simțit la 31 de ani, pentru prima oară, ce înseamnă să urci pe un podium mondial. Ce mesaj transmite isprava ei?
„Perseverența este foarte importantă în sport și eu cred că sunt un exemplu mare de perseverență pentru că am avut perioade foarte proaste, trei operații la genunchi și când nimeni nu se mai gândea să revin pe planșă, i-am contrazis pe toți de la an la an. Mă bucur că am ajuns să confirm și cu această medalie la Mondiale, pe care eu mi-am dorit-o”, a spus Bianca.
Nici nu se terminase bine asaltul din semifinale cu Olga Harlan, cea care avea să devină campioană mondială, care o învinsese cu 5-15, că Bianca privea spre viitor. "Sper ca la Jocurile Olimpice să ajung mult mai matură și mult mai încrezătoare și mai pregătită", a explicat ea. În aprilie 2020 se vor stabili sabrerele calificate pentru JO, însă bronzul de la CM îi asigură în mare proporție accesul la Tokyo.
1 etapă de Cupă Mondială a câștigat Bianca Pascu în carieră: în 2017, la Atena
13 este locul pe care-l va ocupa Bianca Pascu la finalul acestui sezon în ierarhia mondială. Cea mai bună poziție la finalul unui sezon a fost obținută anul trecut, când a încheiat pe locul 5
„Am așteptat medalia aceasta mult timp, am avut un an cu suișuri și coborâșuri, dar mereu am zis că Dumnezeu îmi pregătește ceva mai bun, o medalie la Mondiale. Sunt foarte bucuroasă. Am și un gust amar, pentru că mi-am dorit să fac un meci bun în semifinale, dar rezultatul este mai mult decât visam”
„Am luptat pentru antrenorii mei, pentru tot staff-ul din spatele meu și pentru cei care au crezut în mine când nimeni nu o mai făcea”Bianca Pascu
România la ultimele trei ediții ale CM de scrimă
- 2017 0 medalii
- 2018 1 argint (Ana Maria Popescu, spadă individual)
- 2019 1 bronz (Bianca Pascu, sabie individual)
Sabrerii au încheiat pe locul 8
Echipa masculină de sabie a României a încheiat ieri concursul de la Budapesta pe poziția a opta.
După ce sâmbătă s-au impus în duelurile cu Belgia și SUA, ieri Alin Badea, Tiberiu Dolniceanu, Iulian Teodosiu și Florin Zalomir au dat în sferturi de finală peste Coreea de Sud, campioana mondială din 2018 și liderul mondial la zi.
„Tricolorii” s-au înclinat cu 34-45. Apoi au intrat în lupta pentru locurile 5-8, unde s-au confruntat cu Rusia, întâlnire pierdută cu 38-45, și mai apoi cu Georgia, unde au cedat cu 33-45.
VEZI ȘI:
{{text}}