Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

Out toată vara?! Se prelungește absența lui Mihai Pintilii la FCSB! Detalii de ultimă oră

Mihai Pintilii - FCSB

Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea   —  luni, 22 iulie 2019

Mihai Pintilii (34 de ani), cel mai experimentat fotbalist din lotul FCSB-ului, nu va reveni mai devreme de 5-6 săptămâni, astfel că va rata meciurile din preliminariile Europa League, dar și primele 8 etape de Liga 1.

Bogdan Andone va fi lipsit de aportul celui pe care l-a numit antrenorul său secund din teren. Mihai Pintilii își va prelungi perioada de absență după accidentarea suferită acum aproape două săptămâni. Mijlocașul face doar exerciții la sala de forță și mai devreme de 3-4 săptămâni nu va putea reveni la antrenamente. Totuși, sunt șanse extrem de mici ca Pintilii să poată fi apt pentru a juca până la prima întrerupere a Ligii 1, care va fi la finalul lui august.

În această perioadă, FCSB va susține întreaga campanie din Europa League, pe care Pintilii o va rata și dacă se va ajunge inclusiv în play-off, ce se va disputa în ultima săptămână din august. Pierderea e importantă fiindcă Mihai e, de departe, cel mai experimentat fotbalist din lot.

Nu doar ca vârstă, va împlini 35 de ani în toamnă, dar și ca prezențe în națională. Are 46 de selecții și a bifat prezența și la un Campionat European, cel din 2016, din Franța, fiind singurul jucător al lui Bogdan Andone cu o astfel de performanță în CV. 


3 luni și jumătate au trecut de când Pintilii a jucat ultimul meci pentru FCSB, pe 8 aprilie, în play-off, împotriva lui Sepsi

11 luni au trecut de când Pintilii a fost ultima oară integralist, în partida FCSB - Rapid Viena 2-1, disputată pe 30 august 2018, în play-off-ul Europa League 

16 meciuri a disputat Pintilii în tot sezonul trecut, 15 pentru FCSB și unul pentru naționala României

Situația jucătorilor accidentați


FOTBALIST  CÂT VA MAI ABSENTA
Pintilii  1 lună și jumătate
Momcilovici 1 lună și jumătate
Gnohere  1 lună
Moruțan 1 lună
 M. Roman 1 lună
 Belu  1-2 săptămâni
Al. Stan  1-2 săptămâni

Pierde și Spania

Perioada de absență pe care Pintilii va fi nevoit să o ia îl va pune și în situația de a nu face parte din lotul pe care Contra se va baza la următoarea „dublă” a naționalei, cea din startul lunii septembrie, când vom întâlni Spania și Malta. Totuși, selecționerul are multe soluții de calitate pentru postul de mijlocaș central: Răzvan Marin, Cicâldău, Nedelcu, Băluță. Cu Spania vom juca pe 5 septembrie, pe Arena Națională, de la 21:45, iar cu Malta pe 8 septembrie, la Ploiești, de la ora 19:00.

VEZI ȘI:

DINAMO - CRAIOVA 0-2 // Cronică-manifest a lui Dan Udrea, după evenimentele de pe Arena Națională: „Ăsta nu e fotbal! E o junglă!”

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.