Tudor Băluță (20 de ani) l-a impresionat pe managerul Graham Potter la debutul pentru Brighton.
Internaționalul român, care a evoluat pe tot parcursul partidei câștigate 1-0 cu Crawley Town, s-a remarcat prin polivalența sa, descurându-se la fel de bine și ca mijlocaș defensiv, și ca fundaș central, chiar dacă managerul lui Brighton a trimis în teren o formulă de echipă alcătuită din mulți jucători foarte tineri.
„Se simte mai bine la mijlocul terenului, dar s-a descurcat foarte bine și în defensivă, unde a jucat pe partea dreaptă într-o linie de trei fundași. Se vede calitatea și precizia paselor sale și, când a urcat la mijloc, a arătat de ce este capabil”, a spus Potter, care a reamintit că fostul jucător al Viitorului s-a pregătit doar câteva zile alături de noii săi coechipieri: „Să nu uităm că a avut o vară foarte intensă și s-a alăturat lotului doar de câteva zile. Și el, și ceilalți tineri pot să fie mulțumiți cu ceea ce au arătat, mai ales că pentru mulți a fost debutul la echipa noastră”.
Brighton a disputat un amical și sâmbătă, pierdut în deplasare în fața celor de la Fulham, cu 2-1. Celălalt internațional român din lotul, Florin Andone, a intrat în minutul 61. Următoarea partidă de verificare pentru Brighton este programată sâmbătă, tot în deplasare, în compania divizionarei secunde Birmingham City.
FOTO » Ianis s-a integrat deja la Genk » Cum s-a bucurat la primul trofeu cucerit în Belgia
{{text}}