Cristiano Ronaldo (34 de ani), acuzat de Kathryn Mayorga că ar fi violat-o într-o cameră de hotel în iunie 2009, scapă de proces. „Acuzațiile nu pot fi dovedite dincolo de orice îndoială rezonabilă”, a anunțat procurorul din Clark, Nevada
De 11 luni, de când Kathryn Mayorga (35 de ani) a cerut redeschiderea cazului în Statele Unite, acuzându-l de viol pe Cristiano Ronaldo (34), atacantul portughez a fost în pericol, sub o mare presiune. De aceea, s-a retras temporar în toamnă de la naționala lusitană.
„Criminaliștii nu au putut lua probele medico-legale”
Totul s-ar fi întâmplat în urmă cu zece ani, pe 13 iunie 2009, într-o cameră de hotel din Las Vegas. Ea a depus plângere la poliția din oraș, însă nu a dezvăluit identitatea agresorului și nici locul în care fusese atacată.
„Fără aceste informații, criminaliștii nu au putut lua probele medico-legale vitale într-un asemenea caz”, anunțau atunci procurorii. Dosarul a fost închis. În 2010, părțile ar fi ajuns la un acord, fobalistul plătindu-i 375.000 de dolari. „Mi-a cumpărat tăcerea”, a susținut Mayorga.
Jucătorul a negat permanent
Deși acuzat, Ronaldo a negat permanent, dar procesul părea că se apropie tot mai mult. Și totuși, luni, procurorul din Clark (statul Nevada) a anunțat: „Pe baza informațiilor disponibile, acuzațiile nu pot fi dovedite dincolo de orice îndoială rezonabilă”, a anunțat luni statul Nevada.
Justiția americană a decis. Lusitanul nu va fi inculpat pentru viol. Cazul este închis definitiv din lipsă de probe.
{{text}}