International   •   Europa League   •   ALASHKERT - FCSB

ALASHKERT - FCSB // Sărăcie lucie: toată prima ligă din Armenia valorează mai puțin decât FCSB!

FOTO: Andrei Crăițoiu

Articol de Andrei Crăiţoiu   —  joi, 25 iulie 2019

FCSB înfruntă Alashkert în turul II preliminar al Europa League. Jucătorii din prima ligă din Armenia au salarii care pleacă de la 200 de euro și ajung până la maximum 2.000 de euro.

  • Jurnalistul Gazetei Sporturilor Andrei Crăițoiu se află în Erevan (Armenia) de unde transmite cele mai noi informații legate de partida dintre Alashkert și FSCB.
  • Meciul Alashkert - FCSB va avea loc azi, de la ora 20:00, liveTEXT pe GSP.RO și în direct la Protv.

Fotbaliștii care joacă fotbal în prima ligă din Armenia o fac mai mult din pasiune. E imposibil să pui ceva deoparte dacă joci în campionatul armean.

Un jurnalist armean a explicat pentru Gazeta Sporturilor că fotbalul de aici e la pământ, iar jucătorii îl practică din pasiune. „Salariile de aici sunt modeste rău de tot. Marea majoritate a fotbaliștilor au salarii de 200 de euro. Aici nu existe prime pentru victorii, pentru goluri sau pentru nu mai știu ce clauze. În cele mai bune cazuri mai sunt jucători care au salariu lunar de 2.000 de euro și asta doar pe la Alașkert sau Pyunik. Așa a fost mereu pe aici. Nu au existat oameni de afaceri care să investească masiv într-o echipă. Totul ține și de economia țării”, explică jurnalistul.


Criza financiară a lovit mult în cluburile din Armenia, care au rămas fără sponsori. „Existau la un moment dat câteva companii de cupru care investeau în fotbalul armean, dar ele s-au retras ușor-ușor. Pentru că nu existau rezultate notabile, era imposibil să-și facă reclamă la nivel european, să zicem. Băgau până în 100 de mii de euro ca să asigure salariile și să asigure deplasările și cazările echipei. FCSB are un buget de 10 milioane de euro? Ha, ha, ha! Nici să-i numărăm nu știm”, se amuză jurnalistul armean. 

Liga armeană valorează cât FCSB!

Cu 10 echipe în prima divizie din Armenia, campionatul este cotat la 33 de milioane de euro pe siteul de specialitate transfermarkt! Cea mai bine cotată echipă este FC Ararat (5,75 milioane de euro) a cărei vedetă, Zakaria Sanogo, este cotată la 500.000 de euro.

În România, numai FCSB este cotată la 33,1 milioane de euro! O singură echipă cât tot campionatul din Armenia. FCSB dă și cel mai bun fotbalist conform cotelor, Dennis Man, cotat la 5,5 milioane de euro, mai mult decât întreg lotul celor de la Alașkert (4,73 milioane de euro). 


CEI MAI BINE COTAȚI 5 JUCĂTORI DIN ROMÂNIA

Jucător Echipă Cotă de piață (euro)
Dennis Man FCSB 5.500.000
Alexandru Cicâldău Craiova 4.000.000
George Țucudean CFR Cluj 3.500.000
Florinel Coman FCSB 3.500.000
Florin Tănase FCSB 3.000.000

CEI MAI BINE COTAȚI 5 JUCĂTORI DIN ARMENIA

Jucător Echipă Cotă de piață (euro)
Thiago Cameta Alashkert 500.000
Zakaria Sanogo FC Ararat 500.000
Anton Belov FC Pyunik 400.000
Petros Avetisyan FC Ararat 400.000
Maksim Zhestokov FC Pyunik 400.000

 

Salariu minim în Erevan e 100 de euro

Într-un raport financiar publicat la începutul acestui an armenii câștigă bani din producția de metal, oțel și coniac.

La 1 ianuarie 2019, salariu minim lunar în Armenia era de 55.000 de drame, aproximativ 100 de euro. Și salariul mediu era în scădere la începutul anului, aproximativ 300 de euro.

Autoritățile guvernamentale din Armenia speră ca în cel mai scurt timp economia să crească. În ultima perioadă țara primește din ce în ce mai mulți străini, în special pentru atracțiile biblice.

Vezi și: ALASHKERT - FCSB // Roș-albaștrii joacă în Erevan, orașul fascinant cărămiziu și roz

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.