CS Universitatea Craiova a remizat cu Honved, scor 0-0, în cadrul turului II preliminar al Europa League. Returul se joacă joi, 1 august, pe Stadionul „Ion Oblemenco”, de la ora 19:15 și va fi liveTEXT pe GSP.ro.
Vezi AICI desfășurarea partidei
Corneliu Papură a oferit concluziile acestei întâlniri la conferința de presă de după meci și speră ca publicul să pună presiune pe adversari în retur.
„Am fost neinspirați în fața porții, dar să sperăm că pe viitor vom fi mai inspirați și vom înscrie. E păcat că nu am înscris, pentru că meritam.
Important e că am terminat jocul în terenul advers, un joc în deplasare totuși. Și dacă marcam, la fel de periculos e și 1-0. La fotbal trebuie să fii mereu concentrat, pentru că nu știi ce se întâmplă în manșa a doua.
Jucăm în fața propriilor suporteri și presiunea pe care o să o punem ar trebui să ne avantajeze”, a spus Corneliu Papură, la conferința de presă.
Câștigătoarea dublei manșe dintre Craiova și Honved joacă în turul III cu AEK Atena (Grecia).
„Eram îndreptățiți să ne întoarcem cu trei puncte, trei puncte pentru România și cu o șansă mai mare la calificare. Nu avem cuvinte pentru cei care au venit până aici. Au fost 300 probabil. Normal că ne așteptăm la o susținere serioasă în retur, la un stadion plin, dar mai ales ne așteptăm la o calificare” Marcel Popescu, managerul Craiovei, la TV Digi Sport
VEZI ȘI:
{{text}}