Liga 1

EXCLUSIV Încă o plecare de la Dinamo! Acord cu Reda Jaadi pentru rezilierea contractului

Reda Jaadi

Articol de Eduard Apostol  —  vineri, 26 iulie 2019

Reda Jaadi, 24 de ani, urmează să își rezilieze contractul cu Dinamo, după numai 7 luni la echipă

Potrivit surselor GSP.RO, mijlocașul lateral belgian și conducerea lui Dinamo au ajuns la un acord verbal pentru încetarea raporturilor contractuale. Cel mai probabil, în aproximativ două zile se va semna rezilierea, după ce actele vor fi parafate, iar agentul lui Jaadi își va da acordul.

Jaadi a venit la Dinamo în ianuarie 2019, la insistențele lui Mircea Rednic. Acesta a fost exclus din lot de Eugen Neagoe, dar după meciul cu Viitorul, 0-5, a fost pus să facă vizita medicală, primind semne că va reveni în lot.

Totuși, șefii lui Dinamo nu-l mai vor și va pleca după 14 meciuri și un gol în tricoul roș-alb.

450.000 €este cota lui Jaadi, potrivit transfermarkt

DINAMO - A1: Eugen Neagoe (nou)

VENIRI

  • Florin Bejan (Astra) - 28 de ani, fundaș
  • Filip Mrzljak (Astra) - 26 de ani, mijlocaș, Croația
  • Gabriel Moura (Sepsi) - 31 de ani, fundaș, Brazilia
  • Cătălin Straton (Dunărea Călărași) - 29 de ani, portar
  • Alexandru Răuță (FC Voluntari) - 27 de ani, mijlocaș
  • Robert Moldoveanu (împrumut încheiat, Petrolul) - 20 de ani, atacant
  • Andrei Sin (Poli Iași) - 27 de ani, mijlocaș
  • Slavko Perovic (Istanbulspor) - 30 de ani, atacant, Serbia
  • Riccardo Piscitelli (Carpi) - 25 de ani, portar, Italia
  • Kevin Bru (Apollon Limassol) - 30 de ani, mijlocaș, Franța
  • Brito (Xanthi) - 31 de ani, mijlocaș, Portugalia
  • Andreas Mihaiu (împrumut încheiat, Chindia) - 20 de ani, mijlocaș
  • Mihai Popescu (împrumut încheiat, St. Mirren) - 26 de ani, fundaș
  • Marco Ehmann (împrumut încheiat, SSC Farul) - 18 ani, fundaș
  • Vlad Olteanu (împrumut încheiat, ACS Poli Timișoara) - 23 de ani, fundaș
  • Laurențiu Corbu (împrumut încheiat, St. Mirren) - 25 de ani, fundaș

PLECĂRI

  • Alexander Christovao (final de contract)
  • Parfait Mandanda (împrumut încheiat, Charleroi)
  • Simon Zenke (contract reziliat)
  • Facundo Mallo (final de contract, Rapid)
  • Damien Dussaut (final de contract)
  • Elvis Kabashi (contract reziliat) 
  • Rachid Ait-Atmane (contract reziliat)
  • Vlad Muțiu (contract reziliat)
  • Nasser Aliji (contract reziliat) 
  • Marco Ehmann (împrumut, Școlar Reșița)
  • Athanasios Papazoglou (contract reziliat, FC Voluntari)
  • Alin Dudea (împrumut, Chindia)
  • Mihai Neicuțescu (împrumut, Chindia)
  • Vlad Olteanu (împrumut, Chiajna)

Citește și:

Ionuț Negoiță a blocat discuțiile pentru noul antrenor » Cine va sta pe banca lui Dinamo la derby-ul cu CFR Cluj

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.