Pompiliu Popescu (68 de ani), fostul medic al naționalei României, a vorbit pentru GSP.RO despre confruntarea dintre România și Suedia din sferturile Campionatului Mondial din 1994, pierdută de „tricolori”, 2-2 după prelungiri și 4-5 la penalty-uri.
„Am plecat cu prea multă încredere că-i vom scoate pe nordici. Iar suflul ne-a crescut și după ce Răducioiu, care atinsese o formă extraordinară, a reușit să egaleze spre finalul celor 90 de minute. Au venit însă blestematele de prelungiri și penalty-uri. La golul lui Kennet Andersson, mingea nu mai ajungea spre Prunea dacă Ilie Dumitrescu îl bloca la centrare pe Roland Nilsson. El a făcut doar «ham-ham», dar n-a mușcat din adversar.
Florin a greșit și el când a plecat târziu pe centrare, iar mingea l-a găsit sub traiectorie. O spun însă cu tărie: calificarea s-a pierdut în gheata lui Dan Petrescu, la loviturile de departajare! Aproape nimeni n-a vorbit despre treaba asta! Le luaserăm deja fața după ratarea lui Mild, iar dacă Petrescu ar fi marcat eram în semifinale, fiindcă și Ilie a transformat apoi ultimul penalty din prima serie de cinci șuturi. Nu mai ajungea să tragă și Belo”, a spus Pompiliu Popescu într-un interviu-eveniment pentru GSP.RO.
Ce s-a întâmplat la România - Suedia
La CM 1994, România a fost la un pas de o semifinală de vis cu Brazilia. Florin Răducioiu a împins meciul cu Suedia în minutul 88, după ce Brolin deschisese scorul cu 10 minute mai devreme. Același Răducioiu a lovit înainte de pauza din prelungiri (101), însă România, în superioritate numerică după eliminarea lui Schwarz, n-a putut ține de rezultat.
Prunea a ieșit greșit pe o centrare în minutul 115, când Kennet Andersson a egalat. La penalty-uri, Mild a ratat primul, iar România conducea cu 3-2 după primele trei serii de penalty-uri. Dan Petrescu și Miodrag Belodedici au ratat ulterior, iar „tricolorii” au ratat calificarea, 4-5 la loviturile de departajare.
{{text}}