Viitorul a pierdut cu Gent, scor 3-6, în prima manșă a turului II preliminar din Europa League. Gică Popescu, președintele formației de la malul mării, a oferit explicații pentru eșecul din Belgia.
- Returul dintre Viitorul și Gent se joacă joi, de la 18:00, la Ovidiu.
„Cu siguranţă că nu suntem foarte fericiţi după prima repriză proastă pe care au făcut-o în meciul de aseară. Din păcate nu am intrat conectaţi cum am fi dorit şi am primit foarte repede primele două goluri. Nu am reușit să echilibrăm meciul. După care, anumite greşeli din cauza experienţei mai puţine în competiţiile internaţionale au venit şi celelalte 3 goluri.
Repriza a doua a fost diferită, am încercat să echilibrăm jocul, am marcat două goluri, am avut şi ocazii să facem 6-4. Din păcate, în cupele europene aşa se întâmplă în momentul în care dai dovadă de slăbiciune şi nu interpretezi meciul aşa cum trebuie, adversarul te pedepseşte”, a declarat Gică Popescu conform TV Telekom Sport.
oficialii viitorului Cred în calificare
„Văzând repriza a doua, noi avem încă speranţe că putem întoarce rezultatul. Nu va fi uşor, bineînţeles, avem o echipă în faţă foarte periculoasă, cu jucători valoroşi în compartimentul ofensiv, jucători care ne-au pus reale probleme în meciul de aseară, însă noi trebuie să credem pentru că aceasta este meseria fotbaliştilor, să creadă până în ultimul moment. Noi sperăm într-o minune!”, a adăugat Popescu.
„Gent este o echipă net superioară, joacă într-un campionat mult mai puternic decât campionatul nostru, dar eu cred că noi am fi putut face un rezultat mult mai bun dacă am fi interpretat anumite faze pe care le-am interpretat foarte greşit, diferit”Gică Popescu, președinte Viitorul
VEZI ȘI:
{{text}}