Pompiliu Popescu, fostul medic al echipei naționale, scoate la iveală multe dintre culisele ”tricolorilor” pe durata Mondialului din urmă cu 25 de ani. Și povestește cum a fost la un pas să ”zboare” de la lot după meciul cu Columbia dacă n-ar fi reușit să-l recupereze la timp pe Lupescu, afectat de o leziune suprapubiană.
- Domnule Pompiliu Popescu, ați fost omul din umbra Generației de Aur, ați rezolvat sute de probleme medicale în anii de glorie ai lui Hagi și compania, ați fost confesorul jucătorilor. Care au fost cele mai mari provocări cu care v-ați confruntat pentru Mondialul din 1994?
- Sunt multe secrete în jurul acelui turneu final, pe care probabil le voi detalia într-o carte de memorii, dar unul dintre ele ține de factorul medical. În condițiile de climă în care s-a desfășurat acel Mondial, căldură sufocantă, umiditate mare, cote de presiune speciale, deplasări obositoare peste două, trei fusuri orare în timpul competiției, nivelul valoric și tehnic tinde să se echilibreze și să estompeze multe diferențe. Astfel, adaptarea și factorul medical fac diferența, ceea ce se va întâmpla și în Qatar, în 2022. Veți vedea și acolo condiții aparte! În plus, au existat două situații la limită, pe care le-am trecut cu brio.
- Prima?
- În calificări, la partida de acasă cu Belgia, înaintea căreia ne-am trezit cu cinci accidentări. Hagi, Sabău și Popescu aveau rupturi musculare, Răducioiu tot o leziune fibrilară, iar Prunea se alesese cu probleme la ligamentul colateral drept. Iordănescu era panicat total, dar toate cazurile au fost rezolvate, selecționerul a putut folosi cea mai bună echipă și am câștigat cu 2-1, făcând un pas imens spre America.
80.000 de dolaria fost prima de calificare pe care a plătit-o FRF pentru calificarea "tricolorilor" la CM 1994
„Angelescu și Iordănescu m-au pus să garantez cu demisia”
- A doua?
- E vorba despre un moment necunoscut până acum, petrecut înaintea partidei cu Columbia, debutul nostru la Mondiale, în fața unui adversar pe care analiștii și opinia publică îl considerau favorit, cu șanse chiar la titlul suprem. Ei bine, în zilele anterioare jocului, o leziune suprapubiană cu care se confrunta Lupescu a creat îngrijorare maximă. Ionuț era o piesă vitală în angrenajul echipei, urma să fie paznicul lui Valderrama, „regizorul” sud-americanilor, iar absența lui ar fi echivalat cu un dezastru. L-am ținut sub tratament intensiv, iar în ziua partidei l-am declarat apt. Dar Mircea Angelescu, eminența cenușie a delegației României, și Iordănescu mi-au cerut să garantez cu demisia dacă Lupescu nu va fi totuși pe teren din motive medicale.
- Și ați acceptat?
- Da, fiindcă n-aveam nicio emoție în privința lui Ionuț! Mi-am scris demisia, de care ei aveau, de fapt, nevoie ca o garanție palpabilă din partea mea și să aibă pregătit un eventual țap ispășitor dacă am fi pierdut cu Columbia, fără Lupescu, nerecuperat. Nu e nicio exagerare, aș fi plecat imediat după partidă! Dar Kaiserul a intrat fără probleme, a jucat imperial, l-a transformat într-un anonim pe Valderrama, iar România a pornit în pas de marș acel turneu final. Hârtia mea a rămas la Iordănescu, iar el, crezând că-mi face o favoare, a rupt-o după meci. Dacă avea încredere în mine, o făcea înaintea partidei. Așa, gestul lui n-a mai avut nicio valoare pentru mine!
„Belo a slăbit șapte kilograme cu SUA”
- Căldura a fost unul dintre inamicii teribili ai jucătorilor pe durata Mondialului. Cum ați ținut în frâu acest obstacol?
- Am avut o documentare foarte bună înaintea competiției, am ținut cont de acel smog care influența respirația la nivelul Oceanului, iar faptul că am mers în SUA cu trei săptămâni anterior primei partide a fost o decizie înțeleaptă, care ne-a ajutat să ne adaptăm la condițiile locale. Am organizat o medicație specială, vitaminizare, hidratare, toate de așa natură nu doar ca jucătorii să suporte capriciile mediului, ci să și poată performa, să-și depășească limitele pe măsura valorii lor.
- Cam cât slăbeau jucătorii la meciuri din cauza temperaturii și umidității?
- Unii au slăbit patru, cinci kilograme. Belo a pierdut chiar vreo șapte kilograme după partida cu SUA, care s-a disputat pe o căldură infernală. A fost cel mai greu meci din acest punct de vedere. Nu știu de unde Dumnezeului a dat atâta jos Belo, cred că din oase! Dar recuperarea a decurs de fiecare dată admirabil, iar aici un rol important a avut și staff-ul lui Iordănescu, în special Țiți Dumitriu, care a lucrat perfect cu fiecare jucător în parte.
„Ilie Dumitrescu era cel mai fricos”
- Hagi s-a confruntat cu niște probleme medicale deosebite pe durata Mondialului, nu?
- Da. A avut un chist pe care-l operase înainte de vreo două, trei ori, iar situația lui a fost permanent tema de grad zero în timpul turneului final. Era un chist la genunchi, cu capacitate de regenerare. Îi supura deseori. Gică s-a alarmat la un moment dat, dar l-am liniștit, fiindcă era o chestiune care putea fi ținută sub control, cu potențial de complicații doar în timp, dincolo de perioada Mondialului. Hagi nu era însă un jucător panicat în materie medicală. Din contră, foarte calm, optimist și înțelegător.
- Dar cu cine era cel mai dificil de lucrat?
- Ilie Dumitrescu a fost de departe cel mai fricos. Trebuia să montezi o adevărată epopee ca să-l convingi pe Ilie al meu să facă injecții sau să treacă prin vreo intervenție chirurgicală. Purtam de fiecare dată interminabile negocieri, care făceau însă deliciul celor din jur, până îl convingeam pe Ilie să treacă printr-un anumit tratament. Ceilalți se distrau copios, fiindcă actul medical era îmbrăcat în tot felul de tertipuri și glumițe pentru a rezolva cazurile lui Ilie. Lui trebuia să-i dai mereu senzația că a câștigat tratativele, dar, de fapt, pierdea mereu, însă în interesul sănătății lui.
- Cum ați trăit de pe bancă thriller-ul cu Suedia din sferturile de finală?
- Am plecat cu prea multă încredere că-i vom scoate pe nordici. Iar suflul ne-a crescut și după ce Răducioiu, care atinsese o formă extraordinară, a reușit să egaleze spre finalul celor 90 de minute. Au venit însă blestematele de prelungiri și penalty-uri. La golul lui Kennet Andersson, mingea nu mai ajungea spre Prunea dacă Ilie Dumitrescu îl bloca la centrare pe Roland Nilsson. El a făcut doar "ham-ham", dar n-a mușcat din adversar. Florin a greșit și el când a plecat târziu pe centrare, iar mingea l-a găsit sub traiectorie. O spun însă cu tărie: calificarea s-a pierdut în gheata lui Dan Petrescu, la loviturile de departajare! Aproape nimeni n-a vorbit despre treaba asta! Le luaserăm deja fața după ratarea lui Mild, iar dacă Petrescu ar fi marcat eram în semifinale, fiindcă și Ilie a transformat apoi ultimul penalty din prima serie de cinci șuturi. Nu mai ajungea să tragă și Belo.
„Pe Ilie l-a costat 200 de dolari să spargă ghinionul din startul turneului”
Ex-doctorul naționalei își amintește că, în dimineața jocului cu Argentina, l-a sfătuit pe Dumitrescu să-i facă cinste unui masor ca să rupă ”ghina” din primele trei partide ale Mondialului. Rețeta cu impact psihologic a funcționat, iar Ilie a făcut meciul vieții.
- Cum au rezistat jucătorii în America regimului cazon impus de Iordănescu?
- La mine se centralizau toate problemele și durerile jucătorilor, de natură sportivă sau personală. Filtram însă fiecare informație care trebuia să ajungă la selecționer în așa fel încât să nu se producă panică, iar totul să fie în beneficiul fotbalistului. Eu am avut o relație apropiată cu băieții. Am relaționat nu doar medical, fiindcă în concepția mea identificarea cu pacientul e foarte importantă. Mă asimilau unui frate mai mare și discutam cu ei orice subiecte se iveau. Păi, Iordănescu interzisese și convorbirile telefonice din hotel, dar jucătorii își vedeau de ale lor! Nu trebuia să știe antrenorul chiar tot. "Da, nea Puiu, everything it’s OK!". Îl mai driblau, iar eu preluam rolul de paratrăsnet.
„Cu Elveția, prima grijă era să-ți menții echilibrul pe gazon”
- Ce v-a frapat cel mai mult la celebrul meci cu Elveția disputat pe stadion acoperit, unde jucătorii s-au plâns în special de o umiditate excesivă?
- În primul rând, a fost o deplasare foarte lungă de la Los Angeles la Detroit, am trecut peste vreo trei fusuri orare. A existat și un incident la aeroport în sensul în care, înainte de decolare, un track din acela cu bagaje a lovit din greșeală vârful unei aripi și a fost nevoie de niște controale suplimentare de securitate. Treaba asta ne-a întârziat cu vreo patru ore și ne-a dat peste cap tot programul. Apoi, la stadion, umiditatea și căldura au dus la crearea de condens la nivelul ierbii, ceea ce a adus probleme de echilibru și coordonare pentru jucători. Înainte de a se gândi la joc și la execuții, trebuia să se concentreze să rămână pe picioare! Sigur că și adversarii au evoluat în aceleași condiții, numai că ei se obișnuiseră deja cu situația de acolo. Jucaseră deja pe același teren cu SUA, iar toată pregătirea dinaintea competiției și-o făcuseră la Detroit.
- Dumitrescu a început cu frâna trasă competiția. L-ați simțit marcat din acest punct de vedere pe durata meciurilor din grupă?
- Ilie a avut o ambiție senzațională și a crezut în forțele sale. A tras tare și la antrenamente, îl preocupau foarte tare hrana și vitaminizarea ca să nu se expună accidentărilor. Era tare simpatic cu prețiozitatea aia a lui nativă! A prins însă meciul vieții cu Argentina, iar o istorie dinaintea jocului merită dezvăluită.
„Argentinienii ne-au sfidat înaintea partidei”
- S-o auzim!
- În dimineața partidei, am coborât cu liftul la micul dejun împreună cu Ilie, care-mi zice: "Băi dochi, ce se întâmplă cu mine? Cineva îmi ține ghină! Cum naiba sparg eu treaba asta?!". Într-adevăr, avusese trei meciuri groaznice în grupă. "Ilie, se va rupe ghinionul cu Argentina!". "Ce să fac?". "Uite, te duci și-l cinstești pe nea Parcea, masorul!". Era unul dintre băieții mai amărâți. I-a dat 200 de dolari și s-a degajat mental. După meci, a venit către mine: "Ai avut dreptate, dochi!". O chestie psihologică, l-a ajutat să se elibereze cumva de apăsarea de la primele partide.
- Cu Argentina ați avut, vreun moment, sentimentul că e ireal ce se întâmplă, că se va prăbuși castelul nostru în cele din urmă?
- Am trăit până spre final cu teama că vom fi egalați, dar mi-am dat seama la un moment dat că nu mai au combustibil. Se simțea că terminaseră rezervele. Despre felul în care ne-a tratat Argentina e elocvent un moment petrecut în orele anterioare jocului. Pe ei îi interesa, practic, doar dacă Maradona joacă sau nu. Nici nu-și puneau problema că vor fi eliminați de România. Înainte de partidă, trebuia să se desfășoare o ședință tehnică, dar ei au sfidat, pur și simplu, organizarea. I-am așteptat vreo două ore, a venit într-un final doar Grondona, președintele federației și "vice" la FIFA. Doar a dat mâna cu noi și a plecat. Nu s-a mai ținut nicio ședință! Ei veniseră acolo doar să bifeze partida și să meargă mai departe în "sferturi".
"Înainte de a pleca spre America, am avut un amical cu Slovenia, 0-0, la care Radu Niculescu s-a rupt și a ieșit din cărțile pentru Mondiale. Iar Iordănescu l-a chemat pe Vlădoiu direct din pădure, de la vânătoare. Jean cred că a venit cu pușca la el, a și arătat-o apoi la eliminarea cu Elveția, nu?"
"Am avut o problemă medicală importantă cu Belo înaintea partidei cu Argentina. În meciul anterior, cu SUA, Lalas i-a spart o articulație la genunchi și a trebuit să ne luptăm cu povestea asta până aproape de ora jocului cu sud-americanii. Din fericire, am reușit să-l rezolvăm la timp!"
„Și Dinu ar fi calificat echipa la Mondiale”
Pompi e convins că schimbarea de selecționer după dezastrul de la Kosice, 2-5 cu Cehoslovacia în preliminarii, n-a constituit un moment determinant în traseul Mondialului american:
"Echipa era de așa natură încât aproape că nici nu mai conta cine era antrenor. România avea un grup reunit în mod miraculos cu valori stelare, care, desigur, trebuia să beneficieze și de un tehnician, dar nivelul era oricum foarte sus. Dinu ar fi reușit și el să califice echipa la turneul final, în ciuda acelei rușini de la Kosice. În materie de oameni, Iordănescu a mers cu același lot cu care lucrase Dinu, cu două modificări. S-a renunțat la Lung, care avusese o evoluție foarte slabă în Cehoslovacia, și a apărut Prodan în apărare. El a și debutat la Kosice, profitând de o accidentare a lui Săndoi, și nimeni nu l-a mai putut scoate dintre titulari".
Au refuzat mâncarea înainte de Țara Galilor – România
Fostul medic al naționalei dezvăluie un episod de culise petrecut înainte de partida din preliminarii de la Cardiff, care ne-a adus biletele pentru CM 1994:
"Ne era teamă să nu avem ceva surprize culinare în Țara Galilor, așa încât ne-am luat niște măsuri speciale de prevedere. Nu aveam niciun indiciu că ni se pregătește o surpriză, dar am vrut să evităm orice probleme neprevăzute de dopaj, de exemplu. Astfel, în ziua partidei, gazdele de la hotel au aranjat bufetul suedez pentru micul dejun, dar niciun jucător n-a avut voie să se atingă de meniu. Le-am dus mâncare separată în camere, cu produse pe care le adusesem de acasă, să fim siguri. Oamenii de acolo s-au mirat, dar au înțeles strategia noastră".
Prodan doborât de o insectă în cantonament
Pompi relatează un alt moment cu emoții petrecut la lot, în stagiul de pregătire din Italia, anterior plecării spre SUA:
"La Bormio ne-am confruntat cu o problemă neobișnuită în cazul lui Prodan. A fost mușcat seara de o insectă, iar până dimineața a făcut o infecție urâtă la laba piciorului stâng. Toată lumea a intrat în panică. A doua zi aveam un amical cu Brescia, l-am luat și pe Prodan cu noi la stadion, învelit în niște pături. Starea i s-a înrăutățit însă, l-au apucat frisoanele, l-am trimis înapoi în cameră cu un masor, dar până la urmă l-am pus pe picioare, iar Iordănescu a putut să-l aibă apt la antrenamente".
"Înainte de meciul decisiv de la Cardiff am avut o pregătire fantastică la Oostende, în Belgia, în condiții de climă similare cu cele din Țara Galilor. Din păcate, acolo l-am pierdut pe Lăcătuș, care a făcut ruptură la ligamentele colaterale și a devenit inapt pentru jocul care avea să definească o generație"
{{text}}