Cvintupla campioană europeană la gimnastică, Larisa Iordache, a avut parte de momente pline de adrenalină la Raliul Sibiului, acolo unde, pentru una dintre turele de antrenament, a fost copilot al campionului mondial WRC, Simone Tempestini.
Larisa trage puternic pentru a fi aptă la Campionatele Mondiale din această toamnă, în acest moment aflându-se în plină recuperare după o nouă intervenție chirurgicală. Gimnasta în vârstă de 23 de ani s-a accidentat la Mondialele din 2017, de la Montreal, rupându-și tendonul lui Ahile, iar de atunci a suferit mai multe operații nereușite.
Acum, medaliata cu bronz la Jocurile Olimpice din 2012 are ca principal obiectiv calificarea la Tokyo. „Trag tare la recuperare pentru a putea ajunge la Mondiale, iar de acolo să îmi pot lua biletele pentru Jocurile Olimpice de anul viitor”, a dezvăluit gimnasta.
În acest weekend, Larisa a ieșit din rutină și a participat la Raliul Sibiului, acolo unde a stat în dreapta celui mai bine cotat pilot român, Simone Tempestini.
„A fost foarte tare! Am avut ceva emoții, recunosc, mai ales că la un moment dat viteza era foarte mare, dar senzația este unică într-o mașină de concurs”, a spus Larisa.
Cu gimnasta în dreapta, Tempestini a înregistrat cel mai rapid timp al shakedownului, parcurgând cei 3.4 kilometri în fix două minute. „Am văzut-o atât de firavă, încât primul gând a fost că îmi va cere să merg mai încet, dar pe toată durata cursei s-a comportat excelent. Larisa e foarte curajoasă și ambițioasă. Abia aștept să o văd la anul la Jocurile Olimpice”, a spus Simone.
În vârstă de 25 de ani, Simone, care are origini italiene, este singurul pilot român care a reușit să câștige vreodată un titlu mondial în WRC, impunându-se în 2016, în divizia rezervată juniorilor. De asemenea, acesta mai deține trei titluri de campion național absolut, fiind cel mai tânăr deținător al acestui trofeu din istoria României.
{{text}}