Liga 1

VIDEO Mihai Butean a explicat de ce le-a refuzat pe FCSB și Dinamo: „Sper să mă apropii de performanțele lui Dan Petrescu”

Articol de Gazeta Sporturilor  —  sâmbătă, 27 iulie 2019

Mihai Butean (fundaș dreapta, 22 de ani), cel mai nou transfer al echipei CFR Cluj, a explicat de ce a ales să meargă la campioana României, deși a fost dorit de FCSB și Dinamo.

Dan Petrescu și Liga Campionilor. Acestea au fost principalele argumente în decizia pe care fotbalistul de 22 de ani Mihai Butean a luat-o, alegând să semneze cu CFR Cluj.

„Le mulțumesc celor de la FCSB și Dinamo că s-au interesat de mine, din punct de vedere sportiv am ales campioana României, cu toate că celelalte oferte au fost mai bune financiar. CFR e singura care joacă în Liga Campionilor, iar pentru mine să joc într-o asemenea competiție înseamnă realizarea unui vis”, a declarat Mihai Butean.

Între Dan Petrescu și Dani Alves

Cea mai recentă achiziție a campioanei a explicat faptul că pe lângă posibilitatea evoluției în cea mai tare competiție intercluburi de pe continent CFR-ul a mai avut un mare plus în lupta cu celelalte echipe care l-au dorit: Dan Petrescu.

„A contat foarte mult că echipa este pregătită de Dan Petrescu, a fost cel mai bun fundaș dreapta al României și sunt onorat să mă antreneze un component al Generației de Aur. Este un mare avantaj pentru mine, îmi va da sfaturi care mă pot ajuta să mă dezvolt personal și profesional. Este greu să obțină cineva ceea ce a realizat Dan Petrescu, dar sper să mă apropii și eu de performanțele lui”, a adăugat Mihai Butean.

„Mi-a plăcut și l-am urmărit de mic pe Dan Petrescu, dar dintre cei care sunt încă în activitate îmi place foarte mult Dani Alves, de la PSG” Mihai Butean

”Vrem titlul și cupele europene”

Deși abia a ajuns în Gruia, Butean și-a stabilit obiectivele în acest sezon. În plus, apărătorul le promite fanilor echipei ardelene că nu se va opri până nu va realiza ce și-a pus în cap.

„Ne dorim să ne calificăm într-o competiție europeană și să câștigăm campionatul. Sunt un jucător foarte serios și am o ambiție uriașă să-mi ating obiectivele. Muncesc până reușesc tot ce îmi propun”, a încheiat jucătorul originar din Cluj.

Vezi și:

OFICIAL / FOTO Mihai Butean a fost prezentat la CFR Cluj!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.