CFR CLUJ - DINAMO // Va mai fi vreodată liniște la Dinamo? Vremurile actuale înclină spre un NU categoric.
Suporterii „câinilor” s-au dezlănțuit și la meciul cu CFR Cluj de sâmbătă seara, pierdut cu 0-1. Prezenți într-un număr consistent în „Gruia”, deși Comisia de Disciplină a FRF le-a interzis accesul pentru următoarele 5 deplasări ale lui Dinamo, ultrașii au continuat duelul cu Ionuț Negoiță. Încă din startul partidei i-au adresat cuvinte grele șefului de la RIN, următorul pe lista acestora fiind Florin Prunea.
„Florin Prunea, ești o mizerie!” a scos scandarea care a răsunat din piepturile celor 500 de suporteri dinamoviști aflați pe stadion. Fostul portar e în conflict deschis cu PCH după evenimentele tensionate ale ultimelor două săptămâni.
Ultrașii dinamoviști au fentat vigilența forțelor de ordine și au intrat pe stadion cu materiale pirotehnice, de care au abuzat pe durata primei reprize. Aceștia au aruncat cu petarde, iar arbitrul Andrei Chivulete a întrerupt partida timp de aproape 5 minute.
Au „driblat” suspendarea!
Pentru incidentele din prima etapă, când mai mulți ultrași dinamoviști au intrat pe teren în deplasarea de la Constanța, Dinamo a fost sancționată cu o amendă de 15.000, ultrașii fiind interziși la următoarele 5 meciuri de pe teren străin.
Aceștia n-au ținut însă cont de măsura Comisiei de Disciplină și au făcut deplasarea la Cluj într-un număr mare. În ciuda suspendării, oficialii campioanei le-au permis intrarea pe stadion! O singură condiție: să nu poarte însemnele clubului.
Urmărește AICI meciul CFR Cluj - Dinamo
{{text}}