Liga 1

VIITORUL - HERMANNSTADT 3-2 // Eric luptă cu statisticienii: „Știam că Wesley are 64 de goluri, a mai apărut unul!” :) » Problema a fost lămurită

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 28 iulie 2019

Viitorul a trecut de Hermannstadt, scor 3-2. Brazilianul Eric a marcat un gol și a ajuns la două lungimi de recordul deținut de conaționalul Wesley.

„Mai puțin are importanță cine a marcat. Contează doar victoria după un meci greu în Europa League. S-a simțit oboseala, dar am reușit să obținem această ce ne-am dorit!



Mister mereu spune că a doua zi nu e valabil ce am făcut azi. Voi munci toată săptămâna. Dacă Mister crede că sunt pregătit pentru returul cu Gent, voi da totul pe teren! Când Mister are nevoie de mine voi ajuta echipa. Sunt încrezător că ne vom califica. Am avut în istoria fotbalului multe meciuri care s-au întors”, a declarat Eric la TV Telekom Sport.

Eric e la două goluri de record

Eric a ajuns la 62 de goluri marcate în Liga 1 și mai are nevoie de doar două reușite pentru a-l egala pe Wesley: „Eu știam că el are 64. Acum am văzut că a mai apărut unul, zic unii că sunt 65. Important este că sunt sănătos și pot juca. Am timp să dau oricâte va fi nevoie”.


Problema ridicată de Eric a fost elucidată de Liviu Manolache, statisticianul Gazetei: „Wesley are 64, nu 65! Golul respectiv a fost în sezonul 2010/11, etapa a 8-a, într-un Dinamo-Vaslui 1-2, când în raport a fost trecut corect AUTOGOL Bordeanu, nu gol Wesley!”.

Topul golurilor marcate de străini în Liga 1

Jucător  Goluri
1. Wesley 64
2. Eric 62
3. Golubovici 55
4. Kapetanos 48

 


Vezi și: VIITORUL - HERMANNSTADT 3-2 // VIDEO + FOTO Formația lui Gică Hagi are victorii pe linie după o repriză secundă cu de toate! Cum arată ACUM clasamentul Ligii 1

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.