Fotbal   •   Cupa Romaniei   •   INCREDIBIL

Ca la noi la nimeni! Un meci oficial din Sălaj a fost condus la centru de către doi arbitri!

FOTO: GettyImages

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 29 iulie 2019

Un meci de Cupa României din Sălaj a fost condus la centru de către doi arbitri, pentru că cel de-al treilea nu s-a prezentat la acea întâlnire.

CS Hida şi AS Creaca Jac, două echipe din Liga 5 din Sălaj, au jucat duminică în Cupa României (scor 5-6, după prelungiri). La meci s-au prezentat doar centralul Alin Lazăr şi asistentul Adrian Iancău, în timp ce Alexandru Bulz, celălalt tușier, a absentat din motive necunoscute, potrivit publicației Sportul Sălăjean.

Aflat în dificultate, centralul l-a contactat pe Gabriel Bârjac, președintele Comisiei Județene a Arbitrilor Sălaj, care i-a transmis să găsească o soluție pentru ca partida să se dispute. Acesta a luat hotărârea să împartă terenul cu celălalt arbitru prezent. Astfel, fiecare a fost responsabil de o jumătate de teren.

„Fiecare s-a poziţionat undeva la 1–2 metri de linia de margine. Când li se părea că e ofsaid, fluierau şi ridicau mâinile, iar jucătorii se opreau”, a explicat un spectator, potrivit sursei citate.


„Înainte de meci, băieţii m-au sunat şi mi-au spus că colegul lor nu a mai ajuns la teren. Atunci, le-am zis să încerce să rezolve problema şi să poată dea drumul la joc. Le-am dat două variante de a acoperi absenţa: Sebastian Cucuian şi Florin Sestraş, arbitri, care locuiesc în zonă. Nu am mai vorbit cu arbitrii, decât după meci şi atunci mi-au zis că nu au reuşit să vorbească cu niciunul. Oricum, problema nu a fost legată de arbitraj şi toată lumea a zis că a fost OK. Din câte am înţeles, singura nemulţumire a fost că cele două echipe au dorit să treacă direct la loviturile de la 11 metri, la capătul celor 90 de minute regulamentare, fără a mai disputa cele două reprize de prelungiri, dar arbitrul le-a explicat că nu se poate aşa ceva, decât la meciuri de juniori şi la Supercupă. Au mai existat jocuri în alte judeţe, conduse de unul sau doi oficiali. Pentru mine nu e o problemă că jocul s-a disputat cu doar doar doi arbitri: important e că nu au existat probleme de arbitraj şi că nu au fost incidente“ Gabriel Bârjac, preşedintele Comisiei Judeţene a Arbitrilor Sălaj

Potrivit Regulamentului de Organizare a Activităților Fotbalistice, un meci nu se poate desfășura dacă la stadion nu este prezentă o brigadă completă, formată dintr-un arbitru și doi asistenți. Dacă această condiție nu poate fi îndeplinită, atunci meciul va fi reprogramat.

VEZI ȘI:

EXCLUSIV „Florin Talpan nu are niciun merit în câștigarea mărcii!” » Dezvăluiri incredibile despre juristul CSA Steaua


AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.