CFR Cluj s-a calificat în turul III al Ligii Campionilor, după ce a remizat în Israel, scor 2-2 cu Maccabi Tel-Aviv.
- CFR Cluj a câștigat manșa tur, scor 1-0, gol Omrani
- Clujenii joacă în turul III preliminar cu Celtic Glasgow (Scoția).
Petrescu e în turul al treilea preliminar din Champions League cu o formație pe care în sezonul trecut o scotea Dudelange, din Luxemburg. Urmează duelul cu Celtic, săptămâna viitoare.
CFR e faimoasă pentru apărarea excelentă, iar când e desființat ermetismul schemei lui Petrescu sunt chemați fotbaliștii talentați să repare construcția. Talent condimentat cu experiența grozavă a unor „bătrâni” imposibil de emoționat, rulați în meciuri mai mari și pe stadioane înspăimântătoare cu adevărat, nu cum e arena fără peluze din Netanya.
Culio, 35 de ani, și Rondon, 33 de ani, au rescris scenariul pe care israelienii îl începuseră convenabil pentru ei. Blackman, un englez crescut în ligile inferioare ca stil fotbalistic și superioare ca spectacol rezultat dintr-un efort haotic, a înscris un gol norocos, cu balonul șutat întâi în Susici și sărit din bosniac în Omrani și apoi la britanicul dezvoltat în Championship și în League One, treptele de sus ale subsolului din Anglia.
Un moment de inspirație a lui Bordeianu a echilibrat scorul, mijlocașul a profitat de rigiditatea lui Schechter, s-a ciocnit de adversar și a scos penalty-ul pe care l-a transformat Culio. Argentinianul a mai contribuit și la al doilea gol al campioanei României, a expediat un șut care l-a prins ațipit pe Gianniotis, goalkeeperul surprins de forța execuției a parat balonul numai cât să și-l arunce, din respingere, în fața porții! Rondon a fost pe fază, venezueleanul cam ghinionist de când a semnat cu CFR a mai șters, cu instinctul care l-a trimis să urmărească mingea și s-o împingă în poartă, din lista neagră a ocaziilor ratate de la startul sezonului până acum.
Clujul s-a descurcat, însă, și atunci când a ratat Rondon, și când Culio a prins vreo seară mai proastă. Merge mai departe în Champions League deși golgeterul Țucudean abia a bifat primele zece minute ale lui în stagiunea curentă. Echipa nu depinde de vreun jucător, o scoate la capăt mai mereu când singurul om cu adevărat esențial pentru club agită biciul pe margine ca un crescător de gladiatori. Petrescu e uneori indecent pe marginea terenului și impune câteodată un stil de joc cam urât, de care neutrii n-au de ce să se îndrăgostească. Ce oferă el? Cine e preocupat mai mult de zecile de milioane de euro de la UEFA decât de estetică face bine să-l angajeze!
Maccabi Tel Aviv - CFR Cluj 2-2 (Blackman 15, Cohen 48 / Culio 18, Rondon 42)
Vezi AICI traseul complet din preliminariile Ligii Campionilor
VEZI ȘI:
Dan Petrescu s-a impus în fața conducerii! Decizia luată înainte de returul cu Maccabi
{{text}}