Liga 1

TAS a acceptat să judece conflictul dintre FCSB și FRF pe tema echipelor feminine » EXPLOZIV: Federația și Liga au 20 de zile să se apere în fața acuzelor aduse de Gigi Becali

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 29 iulie 2019

Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne va judeca litigiul în care FCSB acuză Federația Română de Fotbal în cazul obligativității înființării echipei de fotbal feminin.

Comitetul Executiv al Federației Române a adoptat pe 3 iulie programul privind dezvoltarea fotbalului feminin, prin care toate formațiile din Liga 1 sunt obligate să își înființeze această secție. Un singur membru a votat împotriva acestor măsuri, Valeriu Argăseală, președintele FCSB.

Gigi Becali, patronul FCSB, a prezentat cauza la TAS, iar tribunalul elvețian a hotărât astăzi că intră în sfera sa de judecată. FRF și LPF trebuie să trimită o poziție inițială de apărare în termen de 20 de zile, anunță Agerpres. FCSB vrea anularea deciziilor luate în acel CEx.

Ce presupune măsura luată de Comitetul Executiv

Răzvan Burleanu, președintele FRF, a explicat pe larg natura modificărilor.

„Dacă nu îţi vei crea echipă de fotbal feminin în anul 1 (2021-2022), nu vei primi licenţa. În anul 2 trebuie să ai 2 echipe şi în anul 3 - 3 echipe. Altfel nu vei primi licenţa de Liga 1. Italia, acum 3 ani, a implementat decizii asemănătoare cu cele luate de noi azi.

În Italia, Juventus, care are 7 titluri consecutive la masculin, juca cu un singur spectator în tribună la fotbalul feminin. În momentul de faţă, au ajuns la peste 40.000 când joacă fetele”, a punctat Răzvan Burleanu, în cadrul unei conferințe de presă.

Argumentele aduse de FCSB la TAS

  • Practicarea sportului de performanță este un drept, nu o obligație, conform art. 2, alin (5) din Legea Sportului;
  • Nicio federație din Europa nu a impus astfel de măsuri;
  • Decizia are un caracter discriminatoriu;
  • Decizia luată de FRF are un impact financiar major asupra cluburilor, lucru care încalcă statutul FRF.

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.