CFR Cluj a remizat cu Maccabi Tel-Aviv, scor 2-2 (1-0 în tur) în preliminariile Ligii Campionilor și s-a calificat în turul III, unde va juca împotriva celor de la Celtic.
- Turul se joacă pe 7 august, în Gruia, iar returul pe 13 august.
Vezi AICI desfășurarea partidei
Bogdan Mara, președintele CFR-ului, a vorbit la finalul acestei întâlniri și i-a felicitat pe jucătorii lui Dan Petrescu pentru efortul depus în Israel.
„Am văzut o echipă care a știut ce vrea, care a jucat foarte bine tactic. Dan a știut să îi motiveze pentru a obține această calificare. A fost un teren greu, o temperatură infernală. Noi din tribună am fost leaorcă. E bine că jucătorii au știut să treacă și peste căldură și peste atmosfera făcută de către fanii israelieni.
George Țucudean (n.r. aflat la primul său meci oficial din acest sezon) a intrat bine, s-a luptat și el ca toată echipa. Sperăm ca la meciul cu Celtic să fie 100%.
Știm că nu ne va aștepta un meci ușor. Celtic e un club mare. Important e ca jucătorii să își revină din punct de vedere fizic, pentru că au consumat foarte multă energie în această seară”, a spus Bogdan Mara, la TV Digi Sport.
VEZI ȘI:
{{text}}