Liga 1

FCSB // „Drama” lui Gigi Becali, bucuria lui Bogdan Andone: ce a făcut Ionuț Luțu la admiterea pentru Licența PRO

Articol de Liviu Manolache  —  miercuri, 31 iulie 2019

Ionuț Luțu, 44 de ani, antrenorul pe care Gigi Becali îl pregătește pentru a-l avea principal la FCSB,  nu va avea prea curând Licența Pro pentru că a picat examenul.

Bogdan Andone a primit și vești bune după înfrîngerea horror suferită cu FC Botoșani. Unul dintre principalii săi rivali la postul pe care îl ocupă în prezent n-a trecut testele organizate de FRF pentru Licența Pro, pe care orice antrenor trebuie să o dețină pentru a profesa cu acte în regulă în Liga 1. 

Ionuț Luțu, care de aproape 10 ani e mâna dreaptă a lui Gigi Becali, îndeplinind inclusiv rolul de șofer, a picat examenul susținut. Probele practice au fost cele la care fostul fotbalist n-a atins criteriile și calificativele impuse, astfel că a fost deja anunțat de șefii de la Casa Fotbalului că va fi nevoit să aștepte următorul modul al Licenței Pro, care va fi, cel mai devreme, peste 2 ani.

„Am vrut să-l pun pe Luțu, să sape și el la vie. Dar a zis că nu e gata, că nu e pregătit. Luțu nu știe să sape bine, nu știe să stropească. Ce, mi-e rușine?Mint? Fur ceva dacă-l pun pe Luțu? O să-l vedeți pe Luțu în câțiva ani. O să fie piatra ce mai tare, dar nu încă nu e pregătit” Gigi Becali pe 5 iunie la prezentarea antrenorului Bogdan Andone

Luțu n-a fost singurul care a picat, iar cel mai surprinzător nume aflat în aceeași situație e cel al lui Ilie Poenaru, tehnicianul Academicii Clinceni, care a reușit să furnizeze o mare surpriză sezonul trecut, când a promovat o echipă cu un buget de numai 400.000 de euro, de 5 ori mai mic decât au avut fiecare dintre Petrolul și U Cluj. 

Pentru această generație de cursanți, FRF a avut disponibile 20 de diplome ale Licenței Pro, iar printre cei care au luat examenul s-a aflat și Mirel Rădoi, selecționerul naționalei de tineret, care a luat nota 10. Alte două nume care au picat, dintre foștii fotbaliști, sunt Giani Kiriță și Sergiu Radu.

Citește și:

HAOS TOTAL: nu, nu este o glumă! Belu și Popescu nu știau pe ce posturi joacă!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.