Basarab Panduru, fostul fotbalist al Stelei, l-a „înțepat„ pe Mihai Stoica, oficial al FCSB care îl apărase pe Dennis Man săptămâna trecută în fața criticilor lui Dumitru Dragomir.
„Man, mai devreme aţipise pe masa de masaj. Altă noapte pierdută. Dar nu cu vreo fetiţă. Cu colegii, în autocar, în avion şi iar în autocar”, a spus MM, care a dorit să scoată în evidență viața sportivă exemplară a mijlocașului.
După acea declarație, Basarab Panduru a profitat de moment și l-a ironizat pe directorul sportiv.
„Mă mir că s-a accidentat. El îşi face recuperarea ca lumea. Am înţeles că acum câteva zile era pe masa de masaj, îşi făcea masaj mai mult decât ceilalţi. Sper să nu aud că mâine îl dă afară şi pe maseur, că ştiu eu ce masaj a făcut. Nu vreau să aud că maseurul i-a făcut masaj invers şi s-a accidentat, că sigur nu din cauza asta s-a accidentat", a spus Basarab Panduru la TV Telekom Sport.
criticat de Gigi Becali
Gigi Becali, patronul FCSB, a spus că Mihai Stoica este de vină pentru ce se întâmplă la FCSB, dar nu a vrut să-i accepte demisia.
„Mihai Stoica este vinovatul numărul 1! El e mâna mea dreaptă, e omul meu la echipă. Mi-a zis că demisionează. A zis: «Gigi e adevărat. Eu sunt vinovat! Am demnitate și bărbăție și voi pleca». I-am zis «Tu nu pleci nicăieri! Ești prietenul meu. Nu accept nicio demisie! Prietenii se apără între ei. Te protejez»”, a declarat Gigi Becali la Pro X.
Citește și:
HAOS TOTAL: nu, nu este o glumă! Belu și Popescu nu știau pe ce posturi joacă!
{{text}}