Niko Kovac, antrenorul lui Bayern a fost prins de picior de un suporter, care n-a vrut să-i mai dea drumul. Fanul a fost reținut, dar a încercat să fugă. „Îl ştim pe nebun, ţipa că vrea să paseze cu jucătorii!”, explică poliţia.
Antrenamentul de marţi al lui Bayern s-a terminat mai puţin obişnuit, cu un mic scandal şi intervenţia poliţiei. Tehnicianul Niko Kovac s-a trezit atacat de un fan, care l-a prins de un picior şi n-a mai vrut să-i dea drumul.
Croatul nu s-a speriat deloc, pentru că intrusul era o prezenţă obişnuită la teren, dar stewarzii şi apoi agenţii au trebuit să intervină pentru a calma spiritele.
A fost arestat şi eliberat la scurt timp:
„Îl ştim pe nebun, ţipa că vrea să paseze cu jucătorii! Nu e prima oară când provoacă incidente. Kovaci nu a fost deloc în pericol”.
Jucătorii bavarezi mai degrabă s-au amuzat, ştiindu-l pe suporterul ce mereu îi aşteaptă după antrenament.
Set cu Fenerbahce
Marți, campionii Germaniei s-au distrat cu Fenerbahce în a doua semifinală de la Audi Cup, câştigând cu 6-1, hat-trick Müller plus golurile lui Renato Sanches, Goretzka şi Coman. Finala e diseară cu Tottenham, ce a trecut de Real Madrid (1-0) prin reuşita lui Kane, provocându-i al treilea eşec în patru amicale lui Zidane.
{{text}}