Ionuț Panțîru (23 de ani) a semnat astăzi un contract valabil pe cinci sezoane cu FCSB și a oferit prima reacție în ceea ce privește transferul său.
Sosit de la Poli Iași, fundașul s-a fotografiat în tricoul vicecampioanei și a fost prezentat oficial ca jucător al FCSB-ului.
„Este cel mai important pas din cariera mea și poate fi o bună rampă de lansare pentru mine, dacă voi juca bine. Am fost foarte entuziasmat și m-am bucurat enorm când m-a sunat domnul Becali. Mă bucur pentru faptul că m-a contactat și m-a dorit la echipă. Sper să nu-i dezamăgesc pe dumnealui și persoanele care au așteptări de la mine. Obiectivul meu este să ajut echipa, să mă pun în folosul colegilor și să avem rezultate bune împreună. Voi face tot ce depinde de mine ca să câștigăm campionatul în acest an.
Le mulțumesc și celor de la Politehnica Iași, tuturor celor care mi-au fost alături și în special familiei mele!”, a spus Ionuț Panțîru, pentru site-ul oficial al clubului.
Tot azi, roș-albaștrii l-au prezentat și pe Sorin Șerban, fundașul stânga transferat de la Minaur Baia Mare (Liga 3).
„Fundașul în vârstă de 19 ani a semnat un contract valabil pe cinci sezoane și va purta tricoul cu numărul 22. Acesta s-a pregătit deja sub comanda lui Bogdan Andone. Clubul nostru îi urează bun venit și să aibă parte de cât mai multe succese în tricoul roș-albastru!”, se arată pe pagina de Facebook a FCSB-ului.
VEZI ȘI:
{{text}}