Directorul sportiv Dimitri De Condé a precizat suma de transfer a mijlocașului Ianis Hagi, de la Viitorul la Genk: „Cine spune că a costat 8 milioane de euro minte şi pune o presiune deloc necesară pe acest băiat”.
Ianis Hagi a debutat perfect la Genk, cu golul decisiv în meciul cu Kortrijk (2-1), iar presa belgiană l-a lăudat, considerând că a ales echipa cea mai potrivită pentru cariera lui. Mijlocașul de 20 de ani deja e considerat o afacere la suma de transfer achitată Viitorului, 4 milioane de euro, despre care clubul face din nou precizări.
„Există şi nişte bonusuri”
"Rareori intervin şi dau o replică în ziare, însă nu pot să păstrez tăcerea când aud sau citesc că Ianis Hagi a costat 8 milioane de euro. Genk a plătit aproximativ jumătate din suma vehiculată, şi mai există, bineînţeles, bonusuri. Cine susţine că am cheltuit 8 milioane nu spune adevărul şi pune pe acest tânăr o presiune deloc necesară. De aceea am clarificat situaţia", declară directorul sportiv Dimitri De Condé, în La Derniere Heure.
A minţit Fiorentina?!
Discuţiile au pornit de la informaţia apărută în presa italiană, conform cărora Fiorentina susţine că tranzacţia ar fi costat 8 milioane, iar clubul toscan ar fi trebuit să încaseze 2,4 milioane din transfer, nu doar jumătate.
2 minuteau trecut de când Ianis a intrat pe teren până când a marcat, în primul pentru Genk, la prima atingere, 2-1 cu Kortrijk
„Ianis Hagi este un chilipir extraordinar, mă mir că nu s-au bătut mai multe cluburi pe un asemenea jucător la preţul acesta” La Derniere Heure, cotidian belgian
{{text}}