Europa League

VIITORUL - GENT 2-1 // Gică Hagi face o promisiune după eliminarea din Europa League: „Stați liniștiți, o să fac asta!”

Articol de Ionuţ Coman  —  joi, 01 august 2019

Viitorul a câștigat returul cu Gent, scor 2-1, dar a ratat calificarea în turul III preliminar al Europa League din cauza eșecului 3-6 din Belgia. 

„Am greșit o repriză, prima de la Gent, acolo s-a decis calificarea, acolo s-a făcut diferența. Acasă am încercat să recuperăm, dar a fost greu. Am adus mingea aproape de careu în prima repriză, dar atacanții n-au fost periculoși. Adversarii au arătat putere, au arătat că sunt buni. Trebuie să fim realiști, nu meritam să ne calificăm.

Am întâlnit o echipă puternică, un club bine organizat. Suntem tineri și încrezători, dar sunt realist, nu pot să creez minuni peste noapte. Nu-mi convine ce s-a întâmplat în cele două meciuri. Dar stați liniștiți, eu o să încerc să mă ridic la nivelul lor. Nu știu cât timp o să-mi ia, dar o să o fac asta.

Trebuie să ne dezvoltăm, să muncim mult, ca să ne ridicăm la nivelul fotbalului belgian. Să construim infrastructură și bugete, altfel n-avem nicio șansă. Dacă nu progresăm, o să ne întreacă și țările din jurul nostru. Cum să ne batem cu belgienii, când ei au doar buget de investiții de 15 milioane de euro?”,  a declarat Gică Hagi la conferința de presă.

VEZI ȘI:

VIDEO + FOTO Formația lui Gică Hagi, eliminată din Europa League după o dublă cu 12 goluri

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.