Craiova a trecut de Honved la finalul unei duble manșe dramatice în Europa League, câștigată de olteni la penalty-uri, scor 3-1 (0-0 în timpul regulamentar). CS Universitatea riscă să joace fără spectatori meciul cu AEK Atena din turul III.
Oltenii au șanse mici să aibă suportul fanilor la turul cu AEK Atena. Incidentele din ultimul minut al prelungirilor, când arbitrul din Irlanda de Nord a fost lovit cu un obiect aruncat din Peluza Nord, vor fi judecate de UEFA, iar GSP a găsit un caz asemănător din ediția precedentă a cupelor europene.
Pe 9 august 2018, în turul III preliminar al Europa League, la meciul dintre Sturm Graz și AEK Larnaca, un asistent a fost lovit cu un obiect din tribune și a avut capul spart. Tușierul a fost înlocuit de al patrulea oficial. Meciul a fost întrerupt timp de 30 de minute, la scorul de 0-2. Decizia forului european a fost una aspră: un meci de pe teren propriu cu porțile închise și unul în probatoriu (dacă incidentele se repetă în decurs de doi ani, vor primi încă un meci suspendare) și o amendă de 30.000 de euro.
Craiova va juca în fața unui stadion gol și returul cu AEK Atena, grecii fiind pedepsiți de UEFA pentru incidentele din meciul cu Ajax, din sezonul trecut al Ligii Campionilor.
{{text}}