Liga 2

RAPID - FARUL 0-0 // GALERIE FOTO A fost derby! Rapid și Farul s-au anihilat într-o partidă ca pe vremuri

+20 Foto
Rapid - Farul // foto: Cristi Preda

Articol de Gazeta Sporturilor  —  sâmbătă, 03 august 2019

Rapid și Farul au terminat la egalitate, scor 0-0,  în primul derby al atât de așteptatului sezon din Liga 2.

Vezi AICI clasamentul din Liga 2

În Regie, în fața a peste 8.000 de spectatori, atmosfera de mare meci a fost resimițită încă din start: galeriile celor două echipe de tradiție au fost implicate într-o altercație, fanii rivalelor tachinându-se cu scandări și mesaje ironice pe toată durata meciului.

După 45 de minute în care echipele foștilor jucători Daniel Pancu și Ianis Zicu nu s-au sinchisit prea mult să atace, jocul a devenit mai alert în repriza secundă.

Constănțenii au fost primii aproape de gol în minutul 47, când Adrian Stoica a finalizat dezamăgitor din interiorul careului, acesta fiind blocat de portarul Drăghia.

Multe ocazii în repriza secundă, fără rezultat

Tot Farul a fost aproape de gol în două rânduri, în minutele 50 și 54, dar poarta Rapidului a rămas cumva intactă.

Giuleștenii s-au trezit abia după o oră din joc. Sefer, blocat de fostul portar dinamovist Vlad Muțiu, și Hlistei au fost la un pas să înscrie.

Finalul, unul în care Rapid a evoluat în superioritate după eliminarea lui Antonio Cruceru, le-a aparținut giuleștenilor, care au alergat însă în zadar după gol. Hlistei a ratat o ocazie mare în minutul 89, când șutul său înșelător a fost respins senzațional de Muțiu.

Etapa viitoare, Rapidul joacă tot pe teren propriu, contra Concordiei Chiajna, în timp ce Farul joacă pe teren propriu cu Dunărea Călărași.

Echipele de start:

Rapid: Virgil Drăghia - Ionuț Voicu (cpt.), Bogdan Manole, Facundo Mallo, Alin Demici - Antonio Sefer, Rareș Lazăr, Amir Jorza - Gabriel Dodoi, Marian Drăghiceanu, Cătălin Hlistei
Rezerve: Ștefan Ciuculescu, Matei Babaua, Cătălin Oanea, Alexandru Dulca, Ștefan Pânoiu, Marian Vlada, Bringhton Labeau
Antrenor: Daniel Pancu

Farul: Vlad Muțiu (cpt.) - Alexandru Nicola, Viorel Lica, Ionel Ursu, Iulian Carabela - Daniel Toma, Madikaba Doumbia, Antonio Cruceru - Tshitungl Kanda, Ionuț Stoica, Iulian Stoica
Rezerve: Cristian Andrei, Marius Antoche, Dan Panait, Tudor Moldovan, Răzvan Greu, Alexandru Bodea, Stelian Cană
Antrenor: Ianis Zicu

 de Alexandra-Flavia Pavelescu

Vezi AICI clasamentul din Liga 2

CITEȘTE ȘI:

GHIDUL COMPLET AL LIGII 2: cel mai atractiv sezon al diviziei secunde! 7 echipe se bat pe două locuri promovabile: analiza loturilor, echipe-tip

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.