Nick Kyrgios (24 de ani, 52 ATP) face spectacol la absolut fiecare apariție din circuitul masculin. Australianul a reușit un punct de pe altă planetă în meciul din sferturile de finală de la Washington cu Norbert Gombos (28 de ani, 137 ATP), câștigat cu 6-3, 6-3.
În setul secund al meciului, la scorul de 6-3, 3-2 în favoarea sa, Kyrgios a ridicat publicul în picioare cu un schimb de mingi extrem de intens. Aflat în cădere, într-o poziție imposibilă, acesta a găsit cumva o cale pentru a mai trimite încă o minge peste fileu, grație unui reflex de-a dreptul miraculos.
În semifinale, Nick Kyrgios va avea parte de un adversar de un calibru superior, urmând să-l înfrunte pe Stefanos Tsitsipas (20 de ani, 6 ATP), favoritul principal al întrecerii de la Washington. Duelul va avea loc duminică dimineața, de la ora 02:00.
{{text}}