Sporturi   •   Tenis   •   ATP WASHINGTON

ATP WASHINGTON // VIDEO+FOTO Dramă și momente incredibile în meciul Nick Kyrgios - Stefanos Tsitsipas » Australianul, protagonistul unor noi imagini absurde

+5 Foto
Nick Kyrgios - Stefanos Tsitsipas // Captură Tennis TV

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 04 august 2019

Nick Kyrgios (24 de ani, 52 ATP) s-a calificat în această dimineață în finala turneului ATP 500 de la Washington după un meci dramatic câștigat împotriva grecului Stefanos Tsitsipas (20 de ani, 6 ATP), pe care l-a învins în trei seturi, scor 6-4, 3-6, 7-6 (6), după două ore și 8 minute de joc.

Așa cum se întâmplă aproape fără excepție în meciurile sale, drama și momentele incredibile n-au lipsit din repertoriul australianului. După un început de meci în care se afla în control, nervii lui Kyrgios au cedat.

În setul secund, după ce a risipit avantajul de 2-0, australianul a făcut o adevărată criză de nervi. A protestat la adresa arbitrului, a dialogat aprins cu unii fani din tribune și și-a rupt două rachete, gesturi care au atras avertismentul arbitrului. 

Un moment rar întâlnit s-a petrecut însă în momentul în care Apostolos Tsitsipas, tatăl și antrenorul lui Stefanos Tsitsipas, i-a trimis un rucsac cu încălțăminte fiului său chiar prin intermediul lui Kyrgios. Australianul i-a „livrat” pachetul lui Tsitspas în genunchi, într-un moment savurat din plin de publicul american.


Finalul meciului l-a găsit pe Kyrgios câștigător: într-un tiebreak alert, acesta a anihilat o minge de meci a lui Tsitsipas și s-a calificat în finală, unde va juca împotriva lui Medvedev, câștigător cu Gojowczyk, 6-2, 6-2.

Vezi și: Horia Tecău s-a calificat în ultimul act la Washington! Cu cine se înfruntă + când se joacă finala

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.