Mihai Bordeianu (27 de ani) este pregătit pentru dubla manșă cu Celtic, din cadrul turului III preliminar al Ligii Campionilor.
- CFR Cluj - Celtic se joacă miercuri, 7 august, de la ora 21:00 și va fi liveTEXT pe GSP.ro.
- Returul se va juca marți, 13 august, de la ora 21:45.
- Câștigătoarea acestei duble manșe va juca în ultimul tur preliminar cu Slavia Praga.
„Pentru mine va fi cel mai important meci al carierei, n-am mai jucat genul acesta de meciuri. Știu că va fi greu, dar avem încredere că putem trece mai departe. Mulți au fost sceptici în privința noastră, dar noi ne-am văzut de treabă și oricât au încercat alții să ne destabilizeze, am crezut în noi și ne-am văzut de drumul nostru”, a spus Mihai Bordeianu.
„Știm totul despre Celtic”
Jucătorii lui Dan Petrescu își cunosc bine adversarii și știu ce au de făcut pentru a trece de scoțieni.
„Trebuie să jucăm mai bine, să fim mai încrezători, să avem alt ritm, întâlnim un adversar mai agresiv, cu un joc bazat mai pe forță, Celtic nu joacă precum celelalte două echipe pe care le-a eliminat, Astana și Maccabi, mult mai tehnice și mai puțin agresive. Știm absolut totul despre ce fac cei de la Celtic. Orice copil când se apucă de fotbal visează să joace în Liga Campionilor. Mai avem de muncă, greul acum începe, am făcut doi pași importanți, dar drumul încă e lung”, a spus Mihai Bordeianu.
Mizează pe fani
Mihai Bordeianu îi cheamă pe fani la stadion, să le fie alături și de această dată, în Liga Campionilor. Acesta recunoaște că încurajările lor pot reprezenta un atu în fața lui Celtic.
„Aștept un stadion plin miercuri, de la tur la tur au fost mai mulți, avem nevoie de încurajările lor, sunt sigur că putem face un meci bun. Auzim încurajările fanilor, sunt zgomotoși, e un sentiment aparte, fanii ne dau putere, ne fac să ne simțim fotbaliști”, a spus Mihai Bordeianu.
VEZI ȘI:
{{text}}