Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

DINAMO // Ionuț Negoiță joacă la două capete » Ce le-a promis celor cu care negociază vânzarea clubului

Unul dintre mesajele fanilor la adresa lui Negoiță

Articol de Alin Grigore   —  miercuri, 07 august 2019

DINAMO // Ionuț Negoiță negociază de zor cu Claudiu Florică vânzarea clubului, dar pe partea cealaltă îi promite și afaceristului Horia Sabo, din Baia Mare, că îi va ceda acțiunile.

Finanțatorul lui Dinamo joacă la două capete! Ionuț Negoiță speră să vândă curând clubul pentru a scăpa de presiunea fanilor.

Patronul de la RIN este în negocieri avansate cu controversatul om de afaceri Claudiu Florică, suma solicitată pentru 51% din acțiuni fiind de trei milioane de euro.

Totuși, conform surselor Gazetei, Negoiță i-ar fi promis și lui Horia Sabo că îi vinde echipa, asigurându-l că este prima variantă pentru cedarea acțiunile.


De ce face Negoiță acest joc dublu?

Florică a promis că va vira jumătate din suma totală de trei milioane de euro în momentul semnării actelor, doar că afaceristul implicat în „dosarul Microsoft” dorește o verificare extrem de temeinică a actelor, iar Negoiță nu are siguranța că tranzacția se va face, are impresia că Florică trage de timp. Astfel, îl ține în joc de glezne și pe Sabo, căruia i-ar fi transmis că este singurul cu șanse reale să achiziționeze clubul.

Cumpărături pe împrumut

Surse autorizate susțin că Sabo i-a adus deja lui Negoiță un avans de 500.000 de euro care să fie virat în momentul semnării actelor, urmând ca restul de până la trei milioane de euro să fie virați eșalonat. Pentru a face rost de bani, Sabo s-ar fi împrumutat pe la diverși oameni de afaceri din Iași.


De partea cealaltă, pentru a fi sigur că nu pierde avantajul pe care îl are, Florică a făcut o cerere de împrumut la o bancă din Marea Britanie și i-a adus lui Negoiță acte care dovedesc că împrumutul a fost acceptat.

Astfel, situația vânzării lui Dinamo stă în felul următor: dacă Florică este mulțumit de situația clubului la nivel de acte, va prelua pachetul majoritar de acțiuni, îi va vira imediat lui Negoiță 1,5 milioane de euro, urmând ca diferența să fie eșalonată în mai multe rate. Dacă varianta Claudiu Florică va pica, Negoiță îi va da clubul lui Horia Sabo în același sistem. 

93%este pachetul de acțiuni pe care îl deține Negoiță la Dinamo. 7 procente sunt deținute de Nicolae Badea

Sabo, urât de fani

În cazul în care Ionuț Negoiță va apela la varianta de rezervă și îi va vinde Dinamo lui Horia Sabo, atunci afaceristul de la RIN ar putea avea din nou probleme cu suporterii. Nucleul dur al galeriei a postat recent un mesaj ironic pe pagina de facebook a PCH, adresat managerului Florin Prunea: „Fă curățenie totală, Floricelule! Și vezi ce aduci în loc. Să nu-ți treacă prin minte să vii cu Horia Sabo, care era să îngroape Iașiul!” .

Vezi și: 

DINAMO // Probleme pentru Dinamo! Șefii vor să-l dea afară, dar nu se lasă! Cere 100.000 de euro

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.