Nicolae Moga a plecat după 6 zile dintr-un loc în care nu merita să ajungă niciodată.
Astăzi s-a aflat că poliția a pierdut 14 ore încă de la începutul răpirii, pentru că nu l-a luat în serios pe tatăl Alexandrei Măceșanu. Părintele fetei s-a dus la postul de poliție în seara dispariției și a fost poftit să vină și mâine, că poate apare copilul.
Polițistul de acolo n-a respectat procedurile. În loc să apeleze imediat la ofițerul de serviciu, unde se centralizează informațiile, el și-a sunat mult mai târziu șeful, care și acesta a lălăit-o, până a doua zi!
Există, în filmul ”Balanța” al lui Lucian Pintilie, o scenă antologică. Când au fost chemați la un incendiu, pompierii nu s-au dus unde ardea focul, ci au apărut cu tulumbele în fața ”Județenei” PCR. Imaginea e una de neuitat și descrie sindromul lui ”Să trăiți, șefu!”, de care n-am scăpat nici după 30 de ani de la căderea comunismului.
În film, activiștii de partid năvălesc pe scări și-i iau la înjurături pe pompieri, trimițându-i la combinat, că acolo era dezastrul.
În viața reală, șeful de la Poliția Caracal își ascultă subordonatul și ține informația pentru el, fără să realizeze catastrofa.
Dar nu din cauza tuturor acestor incompetențe îngrozitoare a plecat Nicolae Moga din fruntea ministerului. Când o ai premier pe Viorica Dăncilă, incompetența e ca nisipul în Sahara, nu te mai impresionează.
El a plecat sub simbolul etern al lui ”Să trăiți, șefu!”. Partidul i-a cerut, omul s-a executat. E un gest sacrificial în avans, o încercare disperată de a preîntâmpina ce nu poate fi preîntâmpinat.
Viorica Dăncilă și PSD se tem că revolta de după ce convorbirile de la 112 vor deveni publice îi va mătura de la Putere.
Spre deosebire de public, mai marii statului au ascultat înregistrările convorbirilor de la 112. Focus-grupurile de la Parchet, MAI, STS și Parlament, unde establishmentul a avut acces la convorbiri, le-a zburlit părul pe spatele lor de animale politice. Și, deși veți râde, politicienii sunt și ei tați, mame, au frați și părinți; își dau seama ce se va întâmpla.
În ultimele zile, ca ziarist, am discutat cu multă lume care a ascultat aceste înregistrări. Nu există politician, judiciarist sau om din STS cu care să fi vorbit și care să nu se declare oripilat. Ei simt ce va urma, ce val de indignare se va naște și mai aruncă un sac de balast din nacelă.
Avem nevoie de aceste convorbiri. Sunt, poate, moștenirea supremă a fetei de 15 ani. În curajul ei, Alexandra Măceșanu a rescris un slogan pe care nu l-a auzit niciodată, dar pe care l-a retrezit după 30 de ani: ”Vom muri și vom fi liberi!”.
Alexandra a murit, poate că noi vom fi liberi.
Nu știm și nici nu vom afla, probabil, cum a murit Alexandra, dar, prin aceste convorbiri, vom afla cum a trăit.
{{text}}