UEFA a deschis o procedură disciplinară împotriva lui Gigi Becali, patronul FCSB, după o plângere făcută de CFR Cluj.
Context: O afirmație a lui Gigi Becali, după ce campioana a eliminat-o pe Astana în turul II al preliminariilor Europa League, i-a înfuriat pe ardeleni:
„ Păi ăia de la Astana au fost jaloane. Eu nu am văzut asemenea club în viaţa mea. Păi au dat două autogoluri, fundaşii centrali nu au vrut să dea cu capul în ea, au jucat la pariuri! Aşa mă gândesc. Nu am vreo informaţie”Gigi Becali la TV Digi Sport, pe 18 iulie
Potrivit surselor GSP.RO, cei din conducerea clujenilor i-au făcut plângere la UEFA patronului FCSB, iar forul european a decis deja să deschidă o procedură disciplinară. Cazul va fi judecat pe 22 august.
Cu acele declarații, Gigi Becali a încălcat mai multe paragrafe din Regulamentul Disciplinar al UEFA, în special articolul 11: „Principii generale de conduită”. Potrivit acestor paragrafe, conduita lui Becali insultă sau încalcă regulile de bază ale unui comportament decent și dăunează imaginii UEFA și a fotbalului.
Potrivit regulamentului, Becali riscă să primească un avertisment, fiind la prima abatare. Dacă va exista o altă abatere, patronul FCSB va primi o amendă.
Citește și:
Gigi Becali a reacționat după discuția cu Mircea Lucescu: „Mi-a zis că vine și m-am bucurat”
{{text}}