Aseară, imediat după meciul CFR Cluj - Celtic 1-1, un jurnalist GSP a fost bruscat, jignit și ulterior târât în afara stadionului de un grup de stewarzi, totul la comanda lui Toma Rus, șeful Securității de la clubul clujean.
UPDATe 16:40
În urma incidentului de la Cluj în care Justin Gafiuc, ziaristul Gazetei, a fost bruscat, purtătoarea de cuvânt a Poliției Cluj, Carmen Pompaș, a precizat că:
„În urma plângerii depuse, a fost deschis un dosar penal in rem pentru infracțiunea de purtare abuzivă. Dosarul este instrumentat de polițiștii de la Investigații Criminale, sub conducerea unui procuror de la Parchetul Cluj. In rem înseamnă că, deocamdată, nicio persoană nu are calitate de inculpat până la finalizarea anchetei. Urmează ca toate persoanele implicate în incident să fie audiate”, a spus aceasta.
Conform articolul articolului 296 + articolul 193 Cod. Penal, pentru purtare abuzivă, care include amenințări, loviri și alte violențe, pedepsele sunt: între 3 luni și 2 ani de închisoare sau amendă dacă victima nu a avut nevoie de îngrijiri medicale și între 6 luni și 5 ani de închisoare sau amendă dacă victima are certificat medico-legal și a avut nevoie de îngrijiri medicale.
„Nu știu mare lucru, doar doar ce am văzut prin presă. Îmi cer scuze, nu mai pot vorbi acum, sunt într-o întâlnire oficială” – Marian Băgăcean, deținătorul pachetului majoritat de acțiuni de la CFR
„Nu pot comenta. Eu sunt director sportiv, vorbesc doar despre echipă. Oricum nu am văzut nimic, că eram la vestiare” – Bogdan Mara, director sportiv CFR
Mai jos, relatarea reporterului Justin Gafiuc:
„După meciul CFR Cluj – Celtic, am trăit un episod pe care nu-l mai credeam posibil în anul de grație 2019. În timp ce mă aflam în fața intrării către sala conferinței de presă și așteptam sosirea antrenorilor, corespondam pe telefon pentru culegerea câtorva informații despre starea unui suporter scoțian, care se prăbușise înainte de partidă și fusese preluat de echipajul de pe ambulanță. Butonam pe telefon, moment în care m-am trezit lângă mine cu Toma Rus, șeful Securității de la clubul ardelean.
Cu o atitudine provocatoare, mi-a cerut pe un ton ridicat să părăsesc imediat zona și să mă refugiez în sala conferinței, fiindcă în fața clădirii, la scări, nu e permis accesul media. O enormitate, căci acolo, chiar la intrarea în clădire, jurnaliștii îi așteaptă deseori pe actorii de pe gazon pentru declarații la zona mixtă. I-am solicitat cu respect lui Rus să-mi motiveze interdicția apărută brusc, iar în locul unui răspuns civilizat a dat drumul unor reacții de peșteră.
M-a apucat cu forță de brațe, a început să mă bruscheze cu agresivitate, să mă împingă și să-mi adreseze înjurături imposibil de reprodus. Instant, le-a făcut semn câtorva stewarzi să intervină și să mă evacueze din stadion! Oamenii s-au conformat, patru indivizi cu veste galbene m-au imobilizat și au început să mă târască efectiv spre poarta arenei, în timp ce strigam să mă elibereze. În meleul format, mi-au altoit și vreo doi pumni pe dedesubt, mi-au rupt cămașa, totul desfășurîndu-se sub privirile și coordonarea lui Toma Rus și a adjunctului său, un tip cu părul scurt, alb.
Momentul în care jurnalistul e prins la mijloc și târât de cei 4 stewarzi. În stânga, cu cămașă deschisă, este Toma Rus. Iar în dreapta, cu sacou bleumarin, adjunctul său
Adjunctul e același tip care, înainte de partidă, încercase să mă blocheze să filmez intervenția cadrelor medicale de pe ambulanță la adresa unui suporter scoțian, care se prăbușise în tribuna oaspeților și era plin de sânge pe față. «Nu scrie nicăieri, așa vreau eu să interzic!», s-a exprimat indiviul la acel moment, pentru a încheia cu o amenințare, «N-o să mai calci tu pe aici!», enervat că am reușit, totuși, să captez pe video și pe foto cazul respectiv. Nu l-am luat atunci în seamă, dar probabil omul va fi contribuit după joc la scenariul de junglă pus în practică în curtea oficială de la CFR Cluj!
După ce am fost eliberat de stewarzi, Jandarmeria, care asistase absolut impasibilă la incident, l-a legitimat pe Toma Rus doar la intervenția mea expresă, refuzând într-un mod incredibil să-i identifice însă pe ceilalți agresori! Un băiat de la jandarmi a filmat întregul dialog, normal ar fi să fi înregistrat evenimentul integral. Directorul de scouting al lui CFR, Marius Bilașco, a apărut și el într-un târziu la fața locului, s-a uitat, dar n-a scos un cuvânt pentru aplanarea și lămurirea situației.
Am explicat într-un final că doresc să ajung la conferința de presă, dar Toma Rus a dat mai departe dispoziție să fiu scos complet din stadion, fiindcă mi s-a ridicat acreditarea pe loc! M-am conformat pentru a nu escalada situația, ajunsă oricum într-un punct inimaginabil. Înainte însă de a pleca, Rus a avut grijă să mă atenționeze că «n-o să mai calci niciodată prin Cluj» și a mai dat drumul la încă un set de înjurături birjărești”.
Jurnalistul Gazetei a făcut astă-noapte plângere penală la Poliția Municipiului Cluj. Dosarul a plecat deja pe fir, toate probele vor fi puse la dispoziția anchetatorilor, inclusiv filmări și fotografii relevante, cu Toma Rus și oamenii săi în plină acțiune.
Nu există nicio reacție din partea clubului CFR până în acest moment, deși reporterii GSP au solicitat acest lucru.
Cine este Toma Rus, șef al securității la CFR Cluj din 2017
Toma Rus este chestor de poliție aflat la pensie, ex-secretar de stat la Interne în timpul mandatului lui Gabriel Oprea, același care i-a condus teza de doctorat suspectată și investigată pentru plagiat. Omul a obținut diploma la școala SRI, Academia de Informații „Mihai Viteazul”, cu fostul vicepremier Vasile Dâncu în comisia care i-a binecuvîntat lucrarea „Criminalitatea organizată. Vulnerabilitate la adresa securității naționale”.
A fost șeful Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Cluj până în decembrie 2006, iar ulterior a ajuns adjunct al șefului Direcției Generale de Combatere a Criminalității Organizate și Antidrog. Adică al doilea om pe țară în domeniu!
În octombrie 2018, portalul „Ziar de Cluj” nota că Toma Rus, alături de procurorii DIICOT Mircea Hrudei și Daciana Deritei, cu sprijinul ex-șefului SRI George Maior, înscenase cunoscutul dosar „Gazeta”, care viza scoaterea de pe piață și închiderea a zece publicații locale. Jurnaliștii au fost achitați de Curtea de Apel Galați.
De asemenea, numele lui a apărut în dosare diverse, cu acuzații de corupție, trafic de influență, abuz în serviciu ori fals în declarații, după cum notează pe larg presa clujeană în ultimii ani. Rus a fost implicat la un moment dat inclusiv într-un caz de șantaj cu fostul finanțator de la CFR Cluj, Arpad Paszkany, într-o speță legată de un teren din oraș. DNA l-a scos însă de sub urmărire penală la vremea respectivă.
Toma Rus are plăceri exotice și în materie de business, căci în aprilie 2014 devenea administrator la cea mai mare fermă de bizoni din Europa, amplasată în comuna clujeană Recea Cristur, o investiție de peste 2,5 milioane de euro realizată de doi oameni de afaceri străini, un neamț și un danez.
Gusturile pentru violență ale lui Toma Rus au corespondență și în familie, căci fiii săi, Adrian și Ionuț, au apărut în episoade dure. Primul, fotbalist pe postul de portar, a fost implicat într-o bătaie în complexul studențesc „Hașdeu” în octombrie 2016, fiind pus imediat pe liber de Universitatea Cluj, unde era legitimat atunci. În iulie 2017, tatăl l-a plasat strategic chiar la CFR Cluj!
Înainte, în 2015, băiatul se alesese cu o suspendare de 20 de etape în fotbalul județean, când, împreună cu fratele său, a fost implicat într-o altercație vastă pe gazon, iar apoi au urcat în tribună pentru a-l cafti pe un suporter al oaspeților. Episodul s-a petrecut în liga a cincea, în aceeași localitate, Recea Cristur, unde Toma Rus devenea specialist în bizoni.
Reacția lui Justin Gafiuc, la emisiunea „Adriana Nedelea La Fix”, de la Libertatea:
{{text}}