Liga 2

Penalty gratuit

Articol de Dana Surulescu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

CFR s-a impus cu 2-1 în faţa lui Poli II în derby-ul Timişoarei din liga a II-a. Cel de-al doilea gol al <> a fost înscris însă de Ciprian Străuţ în urma unul penalty foarte uşor acordat de arbitrul Zoltan Erdei. "Mingea se duce spre corner şi el dă penalty? Cum s-a dus mingea spre corner dacă nu a dat Teuşan în ea? Dar mai are rost să comentez eu cînd s-a văzut ce a făcut Tudor la meciul Steaua-CFR? ", a spus antrenorul lui Poli II, Iosif Roatriu.

"Aere de vedete"
Antrenorul lui Poli II s-a arătat supărat pentru evoluţia elevilor săi în meciul cu CFR Timişoara. "Eu nu pot să-i trezesc pe jucători, singuri trebuie să se trezească. Pe mine m-a trezit cineva? Foarte mulţi dintre ei vin cu aere de vedete. Jucători pe care lumea îi consideră că sînt la echipa mare, dar ei nu sînt de fapt, că nu joacă, doar merg la antrenamente acolo", a spus Rotariu.

Chimiuc rîde de Poli II
Antrenorul lui CFR Timişoara, Gheorghe Chimiuc a mărturisit că şi-a dorit foarte mult o victorie în faţa lui Poli II. "Nu am dormit două nopţi ca să cîştig acest meci şi am reuşit. Poli II e o echipă bună, bine antrenată, cu condiţii foarte bune, nu se compară cu noi, dar i-am bătut.  Îmi convenea să vină cît mai mulţi de la Liga I, mai am experienţă cu asta, cînd a fost CFR <<satelitul>> lor au venit cu mari fotbalişti şi i-am bătut. Aştia cînd vin aici, nu vin să se omoare, văd ca o pedeapsă faptul că joacă la echipa a II-a", a spus Chimiuc.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.