Sporturi   •   Tenis   •   SIMONA HALEP

ROGERS CUP / Simona Halep s-ar putea întâlni în finală cu Bianca Andreescu: „Simt că reintru în ritmul pe care l-am avut la Wimbledon”

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 09 august 2019

Simona Halep (27 de ani, 4 WTA) s-a calificat în sferturile de finală de la Rogers Cup, după ce a trecut de rusoaica Svetlana Kuznetsova (34 de ani, 198 WTA), dar nu se gândește încă la finală.

Deși a avut emoții în ceea ce privește o posibilă accidentare la tendonul lui Ahile, sportiva noastră s-a declarat încrezătoare vizavi de forma sportivă. 

„Singurul obiectiv pe care îl am este să câștig următorul meci. Nu contează împotriva cui joc. Faptul că sunt iar în sferturile de finală înseamnă mult pentru mine. Simt că îmi reintru în ritmul pe care l-am avut la Wimbledon. Sunt fericită să fiu în această poziție”, a spus Simona Halep, la conferința de presă. 

DRUM LUNG CĂTRE FINALĂ


Simona Halep va juca sâmbătă, în sferturile de finală cu Marie Bouzkova (91 WTA), jucătoare care a trecut de Jelena Ostapenko (82 WTA), cu scorul de 6-2, 6-2.

Meciul va fi ultimul al acestei runde, ora estimată fiind 3:30. Primul meci începe la 19:30, când Kenin (29 WTA) o va înfrunta pe Svitolina (7 WTA).

Dacă trece de Bouzkova, Simona Halep va juca împotriva învingătoarei meciului dintre Serena Williams (10 WTA) și Naomi Osaka (2 WTA). În finală, românca ar putea da peste Bianca Andreescu (27 WTA).

„Finala este departe. Întâi trebuie să câștig în sferturi, iar dacă voi câștiga, apoi trebuie să înving și în semifinale, așa că este un drum lung până în finală”, a spus Simona Halep. 


VEZI ȘI:

SIMONA HALEP - SVETLANA KUZNETSOVA 6-2, 6-1 // Simona, declarație superbă despre adversara din „optimi”: „E un om atât de bun” + Cu cine joacă în „sferturi”

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.