Simona Halep (27 de ani, 4 WTA) a câștigat peste 30 de milioane de dolari din tenis și a vorbit despre felul în care încearcă să-și ajute semenii.
- Simona Halep va juca sâmbătă, în sferturile de finală de la Rogers Cup cu Marie Bouzkova (91 WTA), jucătoare care a trecut de Jelena Ostapenko (82 WTA), cu scorul de 6-2, 6-2.
- Meciul va fi ultimul al acestei runde, ora estimată fiind 3:30. Primul meci începe la 19:30 și se va da între Kenin (29 WTA) și Svitolina (7 WTA).
Fostul lider mondial WTA investește în mai multe sporturi, dar ajută și mai mulți oameni oameni care au probleme de sănătate.
„Eu am fundaţia mea, iar domnul Ţiriac o are pe a lui. El este preşedintele Federaţiei de Tenis acum şi am discutat să mergem împreună prin toată ţara pentru a găsi copii talentaţi, pentru a atrage copii spre tenis şi să-i sprijinim în acelaşi timp. Acesta este un proiect al federaţiei.
Am o echipă de hochei de fete, una de gimnastică, o echipă de aerobică ritmică şi câţiva adulţi care au nevoie de un ajutor din punct de vedere al sănătăţii”, a declarat Simona Halep.
Simona a explicat de ce a ales să-i ajute pe oameni: „Pentru că am primit foarte multe din tenis, foarte multă bucurie şi doar vreau să ajut câţiva oameni care au nevoie. Mă ajută şi pe mine acest lucru, pentru că iau energie din aceste lucruri şi este frumos să vezi că cei mici au posibilitatea de a juca tenis”.
{{text}}