Fotbal   •   Liga 2   •   U CLUJ

INTERVIU. Andrei Cordoș explică de ce s-a despărțit de echipa lui de suflet: „La U Cluj sunt mai respectați străinii!”

Articol de Victor Vrînceanu   —  sâmbătă, 10 august 2019

Stoperul Andrei Cordoș, 31 de ani, a lăsat ”șepcile” în această vară pentru a merge în Lituania, la Zalgiris Vilnius, și spune că jucătorii emblematici ai clujenilor nu sunt suficient de apreciați.

 

- Andrei, de ce nu ai mai continuat la U Cluj?

- În primul rând, vreau să le mulțumesc celor de la U pentru acești doi ani petrecuți acasă, în care ne-am angajat cu toții la un proiect foarte important pentru toată suflarea U-istă! Din păcate, am ratat obiectivul final, acela de a promova în anul centenar al clubului. Contractul meu a expirat pe 30 iunie și, din păcate, așa cum se întâmplă peste tot în lume, întotdeauna cei care sunt "de-ai casei" nu sunt la fel de respectați precum străinii, nu are rost să ne ascundem.

 

- Nu ți s-a făcut o ofertă de prelungire?

- Am primit o ofertă nouă din partea celor de la U, dar nu ne-am înțeles. Se pare că acum clubul are o altă strategie. Asta este! Eu le mulțumesc frumos încă o dată!

 

"Antal m-a sunat!"


- Cum ai ajuns la Zalgiris?

- Am fost ofertat neoficial de Liviu Antal. E un prieten foarte apropiat, pe lângă faptul că am jucat împreună la Vaslui. După aceea am avut o discuție cu directorul sportiv, ne-am înțeles la nivel verbal, după care în două zile am ajuns în Lituania și s-a oficializat transferul. 

 

- Cum sunt condițiile acolo?

- Nivelul de pregătire este mult peste așteptări. Vorbim totuși de o echipă care joacă an de an în cupele europene. De la vitaminizare, echipament și până la organizare, totul este mult mai profesionist decât la noi! Am semnat pe un an și jumătate. 

 

"Rapid, Petrolul și UTA"

- Cum ți se par oamenii, orașul?

- Sincer să fiu, nu mi-am imaginat că mă pot acomoda atât de rapid într-o altă țară, dar sunt niște oameni atât de simpli și amabili încât deja mă simt ca acasă. Probabil și Liviuț are un rol aici (râde). Chiar îmi place foarte mult orașul și abia aștept să îmi sosească familia. Fiicele mele vor merge la grădiniță și la școală aici. 

 


- Ce șanse crezi că are fosta ta echipă, U Cluj, să promoveze? 

- Îmi pare rău că trebuie să o spun, dar le va fi foarte greu. Anul acesta va fi mult mai greu decât cel precedent. Eu îmi doresc mult ca ei să promoveze, dar va fi greu. Lupta va fi foarte, foarte strânsă! Având în vedere ce echipe sunt, cred că totul se va juca până în ultima etapă! Rapid, Petrolul și UTA cred că vor fi cu siguranță în primele cinci la final. 

 

„Liviuț, cum îi spun eu, îmi este prieten apropiat și iată că am ajuns să fim din nou colegi. Dacă nu era el, nu cred că primeam această ofertă, iar pentru asta îi voi fi recunoscător mereu. Acum, urmează să îl răsplătesc prin evoluții bune.

Din partea oameniilor de aici există toată deschiderea să-ți ofere toate condițiile. În vestiar am găsit doar fețe zâmbitoare și dornice de performanță. Nu ca în ultimul an petrecut la U Cluj.

Am avut două oferte din liga secundă, chiar foarte bune, de la două echipe de tradiție, însă am preferat să nu mă grăbesc. Cred că venind la Zalgiris am luat cea mai bună decizie" - Andrei Cordoș

Citește și: 

INTERVIU » George Florescu, despre planurile pe care le are cu U Cluj: „Nu avem voie să fim lași!”

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.