Bianca Andreescu (19 ani, 27 WTA) s-a calificat în finala turneului Rogers Cup, de la Toronto, după ce a trecut de americanca Sofia Kenin (29 WTA, 20 de ani), scor 6-4, 7-6 (5).
În finală, Bianca Andreescu va juca împotriva învingătoarea meciului Serena Williams (10 WTA) - Marie Bouzkova (91 WTA).
Canadianca Bianca Andreescu a continuat și în această seară prestația excelentă de la Toronto, și a învins-o pe Sofia Kenin, noua speranță a tenisului american. Primul set a fost echilibrat, cele două jucătoare mergând cap la cap. La 5-4, Andreescu a făcut break și a câștigat setul.
În partea a doua, Kenin a început mai bine și a condus cu 2-1, dar Bianca a revenit. Andreescu a avut 5-3 și a servit pentru câștigarea meciului, dar Kenin a făcut break și a egalat. La 6-5 pentru Andreescu, Sofia Kenin a cerut un time-out medical, dar n-a reușit să o scoată din ritm pe jucătoarea cu origini românești.
După reluare, Kenin a servit slab, iar Andreescu a returnat foarte bine. După ce a ratat trei mingi de meci, Bianca a câștigat meciul în tie-break, 7-5. La final, Bianca a început să plângă, a sărutat terenul de joc și a fost aplaudată de toți fanii.
3 finaleare Bianca Andreescu în carieră, toate în 2019: Auckland, Indian Wells și Rogers Cup
Discurs în lacrimi
La final, Bianca Andreescu a vorbit printre lacrimi despre meci și despre performanța reușită.
„În ultimele două luni am trecut prin multe. Sunt atât de fericită acum! Umărul e bine și sunt în finala Rogers Cup. Viața e a naibii de uimitoare! Am avut multe emoții, nu vă voi minți. Fizic mă simt foarte bine, iar din punct de vedere mental sunt și mai bine. Sunt fericită să fiu iar pe teren. Această finală e mai importană decât succesul de la Indian Wells ”, a spus Andreescu.
Grație acestui succes, Bianca Andreescu va acumula 2.522 de puncte și va ajunge pe locul 19 WTA. Dacă va câștiga turneul, Bianca va ajunge pe 14.
{{text}}