Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

EXCLUSIV Răsturnare spectaculoasă de situație: așteptat luni la București, Leo Grozavu nu mai vine la Dinamo! Motivul pentru care Prunea a sistat totul: „Nu ne mai interesează!”

Articol de Eduard Apostol, Justin Gafiuc, Victor Vrînceanu   —  duminică, 11 august 2019

Leo Grozavu (51 de ani) a fost foarte aproape să semneze cu Dinamo. Antrenorul era așteptat luni dimineață la București, dar în câteva ore discuțiile au fost abandonate, din cauză că antrenorul a cerut să fie reprezentat la negocierile finale de Anamaria Prodan! 

După două săptămâni de la prima tentativă, Dinamo a reluat discuțiile cu Leo Grozavu, deși această variantă nu a fost agreată inițial de către patronul Ionuț Negoiță.

Contactat în această seară de către GSP, Leo Grozavu a confirmat discuțiile cu gruparea dinamovistă. 

Sunt discuții, eu m-am arătat interesat, dar ce să fac mai mult? La fel a fost și acum două săptămâni. 



Rămân fidel principiilor mele de viață și nu vin în orice condiții. Nu vreau să vă mint, deocamdată sunt doar discuții”, a spus Leo Grozavu, pentru GSP.ro.


Contractul era pe două sezoane, iar Leo trebuia să conducă luni primul antrenament. Ședința fusese special mutată spre seara, pentru ca Grozavu să aibă timp să se instaleze în Capitală. Dinamoviștii îi luaseră inclusiv biletul de avion. 

RĂSTURNARE DE SITUAȚIE: BĂLĂNESCU VS PRUNEA

Vestea venirii lui Grozavu a fost însă de actualitate pentru puțin timp. De ultimă oră, surse GSP susțin că întorsătura de situație s-a produs când la negocierile finale Grozavu a cerut să fie reprezentat de Anamaria Prodan, variantă pe care Prunea a respins-o total. 

„Varianta Leo Grozavu nu ne mai interesează. Nu a fost și nici nu va fi o variantă pentru Dinamo! Nu mă interesează cine îl impresariază, poate să fie reprezentat și de Moggi!”, a declarat managerul general pentru site-ul Gazetei. 


Se pare că în paralel Bogdan Bălănescu, directorul general al lui Dinamo, vorbise pentru aducerea lui Grozavu cu Anamaria Prodan, iar reacția lui Prunea a venit când acesta a aflat de implicarea soției lui Reghecampf. Rămâne de văzut cine se va impune până la urmă în acest conflict intern de la Dinamo. 

Ultima dată, Leo Grozavu a antrenat-o pe Petrolul Ploiești, echipă de care s-a despărțit ca urmare a rezultatelor negative din Liga 2.

VEZI ȘI:

EXCLUSIV Anamaria Prodan iese la atac, după ce Prunea l-a interzis pe Leo Grozavu la Dinamo: „Vom vedea cine are performanțe”

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.