Liga 1

EXCLUSIV Anamaria Prodan iese la atac, după ce Prunea l-a interzis pe Leo Grozavu la Dinamo: „Vom vedea cine are performanțe”

Articol de Victor Vrînceanu  —  duminică, 11 august 2019

Anamaria Prodan, reprezentantul antrenorului Leo Grozavu (51 de ani), a avut o reacție dură la adresa lui Florin Prunea, managerul general al lui Dinamo, după ce a auzit că acesta a blocat venirea tehnicianului pe banca roș-albilor pentru că e reprezentat de impresară. 

Anamaria confirmă că l-a sărit pe Prunea la negocierile cu Dinamo pentru instalarea lui Leo Grozavu. 

„Probabil, domnul Prunea are ceva probleme cu mine. Știam că avem o relație foarte bună. Am vorbit la telefon despre jucători și despre alte probleme mereu. Sincer, mă distrează reacția față de antrenorul meu. Dar în viață ne întâlnim pe traseu, fără doar și poate. Leo este antrenor reprezentat de mine. 

Am negociat totul până acum 3 ore. I s-a trimis bilet de avion. Dacă domnul Prunea așa crede că este bine, rămâne să vedem cine are mai mari performanțe în viitor. Nu este problemă. Antrenorul pe care-l reprezint are coloana vertebrală. Mult prea dreaptă pentru mulți oameni care au ajuns să conducă cluburi mari de fotbal. Eu de la Dinamo vorbesc doar cu Bogdan Bălănescu sau cu proprietarul clubului”, a declarat Anamaria Prodan pentru GSP.ro.

„Și eu și Leo am aflat din GSP (n.r. că a picat înțelegerea). N-am avut niciodată o problemă cu Prunea, de aceea sunt și eu șocată. Mi-a spus că el este cel care hotărăște la Dinamo, dar nu am apucat să vorbim mai mult. Eu până în secunda asta am știut că am o relație foarte bună cu clubul Dinamo”, a completat Anamaria Prodan, la GSP LIVE.

Citește și:

EXCLUSIV Răsturnare spectaculoasă de situație: așteptat mâine la București, Leo Grozavu nu mai vine la Dinamo! Motivul pentru care Prunea a sistat totul: „Nu ne mai interesează!”

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.