Dinamo nu s-a înțeles cu Dario Bonetti, antrenorul care avea cele mai mari șanse să-l înlocuiască pe Eugen Neagoe.
Tratativele dintre șefi și italian au picat în această seară, astfel că roș-albii trebuie să se reorienteze cât mai rapid.
Conform informațiilor Gazetei, tratativele cu Bonetti au căzut după ce italianul și-a schimbat brusc pretențiile salariale. Acesta urma să ajungă la București via Viena, însă pe aeroportul din Austria și-a schimbat brusc viziunea asupra salariului pe care voia să-l încaseze.
Noile pretenții ale lui Bonetti l-ar fi propulsat pe locul 2, în spatele lui Dan Petrescu, în topul celor mai bine plătiți antrenori din Liga 1, însă șefii lui Dinamo i-au transmis un «nu» ferm acestuia.
Mai mult, oficialii au încercat să-l convingă pe acesta să colaboreze cu staff-ul lui Eugen Neagoe, solicitare refuzată tranșant de Dario, cunoscut pentru faptul că vrea să lucreze alături de oamenii săi de încredere.
A fost pentru cea de-a doua oară în ultimele săptămâni cănd tratativele dintre Bonetti și Dinamo eșuează. Clubul a încercat să-l aducă și la câteva zile distanță după problemele delicate întâmpinate de Eugen Neagoe la meciul contra Craiovei, 0-2.
Italianul s-ar fi aflat la cea de-a treia aventură la Dinamo, pe care a mai antrenat-o în două rânduri, în 2009 și în 2012. Vezi AICI o radiografie a CV-ului lui Bonetti!
50.000 de europe lună ia Dan Petrescu la CFR
Vezi și:
Eugen Neagoe n-a scăpat de emoții: „Trebuie să mă operez, am aceeași problemă ca Țucudean”
AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!
{{text}}