Fotbal   •   Liga 1   •   CUNUNIA ANULUI

Iancu: "Becali şi Copos au fost la biserică să se cunune"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 09 martie 2008

Patronul lui Poli Ştiinţa Timişoara, Marian Iancu, a glumit, duminică, după ce a aflat că George Copos şi Gigi Becali au mers împreună la biserică, declarând că cei doi au mers să se cunune.



Patronul echipei timişorene s-a aflat în direct la o emisiune la Sport.ro, şi în momentul în care a aflat că Becali şi Copos au mers împreună să se roage la o biserică din Pipera, a glumit: "Au mers să se cunune". În ciuda declaraţiei sale, Marian Inacu a respins ipoteza unui eventual aranjament între Steaua şi Rapid, adăugând că "biserica îi ajută pe cei nepăcătoşi".



Cât priveşte meciul de duminică seară, dintre Rapid şi Poli Timişoara, Marian Iancu a comentat: "Noi am relansat campionatul, ar fi bine să îl şi ucidem", cu referire la victoria bănăţenilor în faţa liderului CFR Cluj, din etapa a 19-a, şi la un eventual succes al echipei sale în meciul cu Rapid, care s-ar îndepărta astfel la 8 puncte de primul loc.



În final, patronul timişorenilor a declarat că CFR mai poate fi ajunsă, dar a refuzat să admită că echipa sa ar putea face acest lucru, explicând că violeţii nu fac aranjamente. "La cât de cinstit joacă Timişoara, nu o poate ajunge pe CFR. Timişoara nu poate pune probleme, pentru că joacă cinstit", a declarat Marian Iancu.



Meciul Rapid-Poli Timişoara, din etapa a 22-a a Ligii I, se va juca duminică, de la ora 20:30, şi va fi transmis în direct de Kanal D şi gsp.ro.

sursa: Newsin 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.